Handbaliştii de la CSM Oradea au obţinut marţi a cincea victorie din eşalonul secund al campionatului intern, învingând cu scorul de 28-23 formaţia Universitatea Craiova.
Partida disputată la Arena "Antonio Alexe" a fost ultima din cadrul rundei cu numărul 6 a Diviziei A, Seria B.

Gazdele au întâlnit un adversar incomod, care s-a ţinut scai de adversar, revenind în joc deşi a fost condusă de mai multe ori cu 6 goluri diferenţă. De cealaltă parte, orădenii au alternat fazele spectaculoase şi golurile de generic cu greşeli neforţate sau execuţii pripite, permiţându-le oaspeţilor să rămână în joc. S-au remarcat cei doi portari ai gazdelor, Bistrean şi Cristian Tcaciuc, care au apărat câte o repriză (Gale a intrat în ultimele 5 minute), dar şi fraţii Farcaş, cei mai buni marcatori ai CSM-ului. Alex a înscris de 10 ori, iar Răzvan de 6 ori.

"Nu cred că s-a pus la îndoială victoria, din minutul 1 băieţii au intrat bine în joc şi am condus de la bun început cu 5-0. A fost un joc bun. Am încercat să rulez întreg lotul de jucători. Îmi pare bine că au reintrat în joc Radu David şi Răzvan Farcaş, care au evoluat cât de cât la capacitate maximă. Ne-au lipsit în continuare Ionuţ Mincan şi Cristian Maxim. Urmează o perioadă de pauză de trei săptămâni, în care voi da liber la băieţi 5 zile, după care vom reveni la antrenamente pentru a ne pregăti pentru următoarele trei meciuri, pe care la avem în deplasare", a declarat antrenorul Sebastian Tudor.

Tehnicianul a mizat în jocul cu craiovenii pe: Bistrean, Cr. Tcaciuc, Gale - Macovei 2, R. Farcaş 6, A. Farcas 10 (3), David 1, G. Taşcă 1, Scripnic 3, Sava 1, Papuc, I. Tcaciuc. Stefanov 1, R. Radu 1 şi Iştoc 2.

Prin acest succes, CSM Oradea a urcat pe locul II, la egalitate de puncte cu Extrem Baia Mare, dar în urma celeilalte formaţii maramureşene, HC Minaur.

Urmează o pauză de aproape o lună, timp în care antrenorul Sebastian Tudor va putea lucra la îmbunătăţirea relaţiilor de joc, mai ales că printre următoarele meciuri se numără şi derby-ul din deplasare cu liderul HC Minaur Baia Mare (pe 17 noiembrie), singura formaţie neînvinsă din Seria B.


Clasament:

1. HCM Baia Mare 6 6 0 0 208-146 12
2. CSM Oradea 6 5 0 1 187-128 10
3. Extrem Baia Mare 6 5 0 1 192-139 10
4. HC Argeş Piteşti 5 4 0 1 148-136 8
5. Universitatea Craiova 6 3 0 3 145-153 6
6. Naţional Sighişoara 5 2 0 3 154-138 4
7. HCM Făgăraş 5 2 0 3 137-132 4
8. CSM Satu Mare 6 1 1 4 172-188 3
9. U. Sânnicolau Mare 5 1 1 3 113-176 3
10. HC Arad 5 0 0 5 120-169 0
11. CSM Bistriţa 5 0 0 5 100-166 0