Echipa orădeană de handbal masculin CSM va evolua joi, de la ora 18, pe teren propriu, la Arena "Antonio Alexe", în compania formaţiei HC Minaur Baia Mare.

Meciul, care se anunţă foarte interesant, contează pentru etapa a III-a din cadrul Seriei B a campionatului Diviziei A.

În această dispută se vor întâlni două dintre cele mai puternice formaţii ale seriei, alături de Extrem Baia Mare şi CSM Făgăraş, aceste echipe fiind pretendentele la primele poziţii ale clasamentului.

De altfel, atât CSM Oradea, cât şi HC Minaur Baia Mare, s-au impus în primele două etape, ambele echipe având punctaj maxim după primele două jocuri. Handbaliştii orădeni au câştigat în runda inaugurală jocul de la Sântandrei, în compania celor de la Naţional Sighişoara, iar în runda a II-a s-au impus duminică la Bistriţa, în ambele jocuri elevii antrenorului Sebastian Tudor câştigând destul de clar.

"Ne aşteaptă un joc care se anunţă foarte echilibrat, în cadrul căruia vom întâlni o echipă bună, poate cea mai bună din serie, şi o echipă cu tradiţie în handbalul masculin românesc. Tocmai de aceea, invit publicul la sală, să vină în număr cât mai mare, să ne susţină şi să fie al 8-lea nostru jucător", a declarat tehnicianul orădean.

De precizat că atât CSM Oradea, cât şi Minaur Baia Mare,au evoluat anul trecut în prima divizie, fiind nevoite să retrogradeze, ca urmare a rezultatelor obţinute, şi astfel au luat-o în acest sezon de la capăt, din liga a II-a, cu noi ambiţii.