Handbaliştii de la CSM Oradea au pierdut luni meciul pe care l-au susţinut pe teren propriu în compania celor de la CS Minaur II Baia Mare, în cadrul etapei a 17-a a campionatului Diviziei A, Seria D.

Deşi la pauză orădenii conduceau cu patru goluri, scor 20-16, în cele din urmă au trebuit să se recunoscă învinşi la diferenţă de un gol, scor 33-34.

Partida, desfăşurată la Arena Antonio Alexe, a avut două reprize diametral opuse. Dacă în prima parte, elevii antrenorului George Tăutu au controlat ostilităţiile, aflându-se mai tot timpul în avantaj pe tabela de marcaj, în repriza a doua, mai ales după accidentarea lui Răzvan Radu, „roş-albaştrii” au fost de nerecunoscut, singurul, Devid Munea, a încercat să tragă echipa după el, dar în special, pe final, jocul a devenit mai degrabă haotic.

Jocul, care putea să-i aducă pe orădeni din nou pe poziţia secundă a clasamentului, a început totuşi bine pentru CSM, care a condus cu 3-1, 5-3 şi 7-5. În minutul 14, oaspeţii au egalat la 8, după care încet gazdele s-au desprins din nou, conducând cu 14-11 şi 18-14, iar în pauză să intre în avantaj tot cu patru goluri, scor 20-16.

În partea a doua, băimărenii au început foarte bine, au înscris trei goluri consecutiv, orădenii au replicat, s-au desprins la trei goluri din nou, scor 23-20, în minutul 39, dar concentrarea nu a mai fost aceeaşi din prima repriză, iar lipsa lui Răzvan Radu, care s-a accidentat, a început să se simtă. Foarte motivat, Devid Munea a încercat să tragă echipa după el, a reuşit de multe ori, dar pe fondul unui joc bun al maramureşenilor, orădenii au cedat iniţiativa, oaspeţii au trecut la conducere pentru prima dată în minutul 45, după care au gestionat bine finalul de joc, în timp ce bihorenii, aflaţi în criză de timp nu au mai prea reuşit să-şi pună în aplicare schemele.

Totuşi, cu 33 de secunde înainte de final Petru Pomian a restabilit egalitatea, la 33, însă băimărenii au marcat apoi şi ei, iar în ultimele 13 secunde, cât au mai avut mingea, elevii antrenorului George Tăutu nu au mai reuşit să înscrie, jocul încheindu-se cu scorul de 33-34. Astfel, s-a consemnat o înfrângere dureroasă pentru trupa bihoreană, care rămâne pe locul al III-lea al clasamentului, cu două puncte mai puţin faţă de HC Odorhei, echipa de pe locul II.

De remarcat că în partea a doua, tânărul portar Robert Ene a avut patru intervenţii deosebite, scoţând mingi când adversarii au rămas singur cu el.

Cel mai bun marcator al orădenilor a fost însă Devid Munea, 11 goluri. L-a urmat Bogdan Cîrchea, cu 8 reuşite, în timp ce de la oaspeţi, Mihai Dobra a marcat 9 goluri, iar Benjamin Szabo, 7 goluri.

Pentru CSM Oradea, antrenorul George Tăutu i-a avut la dispoziţie în acest joc pe: George Duma 1 gol, Robert Ene şi Daniel Marchiş - portari; Petru Pomian 4, Ştefan Bandi, Adrian Mihăilescu 1, Devid Munea 11, Cătălin Crăciun 4, Bogdan Cîrchea 8, Andrei Ivancov, Codrin Zamfir, Radu Răzvan Radu 2, Eduard Szilagyi şi Vlad Bondor 2 goluri.

În clasament, CSM Oradea rămâne pe locul al III-lea, cu 30 de puncte, din 17 jocuri, fiind devansată de CSM Sighişoara, cu 36 de puncte, din 16 jocuri, şi de HC Szejke Odorhei, cu 32 de puncte, din 17 jucători.

În etapa viitoare, CSM Oradea va evolua în deplasare pe terenul liderului, HCM Sighişoara, sâmbătă, 30 martie.