După victoria de la Braşov, echipa orădeană de handbal masculin CSM se reîntoarce pe teren propriu şi sâmbătă, de la ora 16, în Arena Antonio Alexe, va susţine ultimul meci în anul calendaristic 2015. Formaţia pregătită de antrenorul Sebastian Tudor va primi replica echipei CSM Satu Mare, o formaţie situată pe locul II în clasament şi una dintre candidatele la promovarea în primul eşalon al ţării.

Meciul va conta pentru etapa a XIII-a, ultima a turului de campionat, din ediţia 2015-2016 a Diviziei A, Seria B. A

Jocul se anunţă foarte disputat, urmând a fi un derby şi al etapei, dar şi pentru partea de nord – vest a ţării. Orădenii de la CSM se află pe o pantă ascendentă, venind după o serie de patru victorii consecutive, în timp ce sătmărenii au în total 10 victorii din 11 meciuri disputate.

Situaţi pe locul V, orădenii au un bilanţ de 6 victorii, un rezultat de egalitate şi 4 înfrângeri. În schimb, echipa din Satu Mare, cu cele 10 victorii şi o înfrângere până la această oră, îşi împarte locurile I-II cu CSM Făgăraş.

"Ne aşteaptă un joc foarte greu, cu o echipă ce, cu o singură excepţie, are numai victorii. Din păcate nu voi putea conta la acest meci pe serviciile jucătorilor Elvis Acsinia şi Răzvan Niţu, care au primit cartonaş roşu la Braşov, iar Comisia de Disciplină de la Federaţie le-au dat câte trei etape de suspendare. Voi avea o bancă mai scurtă de această dată, dar sperăm să ieşim totuşi cu fruntea sus după acest joc", a declarat BIHOREANULUI antrenorul echipei orădene CSM, Sebastian Tudor.

Ca de obicei, intrarea spectatorilor şi la acest meci al echipei orădene de handbal masculin este liberă.

În ultima etapă de campionat din seria vestică a Diviziei A la handbal, în acest week-end, vor mai avea loc întâlnirile: Universitatea Cluj – CSU CNOT Braşov, Universitatea Craiova – CSM Făgăraş şi Academia Minaur Baia Mare – HC Argeş Piteşti. S-au jucat deja partidele: CNE Sighişoara – CH CSU Politehnica II Timişoara 29-42 şi HC Sibiu – HCM Sighişoara 33-23.


Clasament:

1

CSM Făgăraş

11

10

0

1

368

286

82

30

2

CSM Satu Mare

11

10

0

1

372

311

61

30

3

Universitatea Craiova

11

8

1

2

398

364

34

25

4

Academia Minaur Baia Mare

11

6

1

4

342

302

40

19

5

HC Sibiu

12

6

1

5

340

321

19

19

6

CSM Oradea

11

6

1

4

365

351

14

19

7

CS Universitatea Cluj

11

6

0

5

332

303

29

18

8

HCM Sighişoara

12

5

1

6

376

393

-17

16

9

CSU CNOT Braşov

11

4

1

6

315

320

-5

13

10

ACS Muhlbach Sebeş

12

4

1

7

333

364

-31

13

11

HC Argeş Piteşti

11

3

3

5

303

322

-19

9

12

CH CSU Politehnica II Timişoara

12

1

0

11

342

410

-68

3

13

CNE Sighişoara

12

0

0

12

348

487

-139

0