După înfrângerea la 12 goluri de la Baia Mare, pe terenul liderului Seriei B a Diviziei A, CS Minaur, echipa orădeană de handbal masculin CSM continuă în acest sfârşit de săptămână seria jocurilor din campionat, sâmbătă, când, pe teren propriu, va primi vizita formaţiei Universitatea Craiova.

Meciul, care va conta pentru etapa a XX-a, se va disputa sâmbătă, cu începere de la ora 16, la Arena Antonio Alexe.

În pofida înfrângerii de la Baia Mare, elevii antrenorului Sebastian Tudor se menţin pe locul al II-lea în ierarhia generală, cu o marjă consistentă în faţa ultimei ocupante a podiumului şi primesc de această dată replica echipei situate pe poziţia a V-a. Tocmai de aceea, partida de sâmbătă, cu oltenii, se constituie în derby-ul etapei.

Înaintea confruntării, linia de clasament a CSM-ului cuprinde 13 victorii, 2 rezultate de egalitate şi 2 înfrângeri, în timp ce oltenii se prezintă la Oradea cu un bilanţ de 9 victorii, 2 remize şi 5 eşecuri. Cu un total de 29 puncte, Craiova este la 12 lungimi în urma CSM-ului în clasament.

"Venim după acel eşec de la Baia Mare, pentru care băieţii sunt puţin demoralizaţi. Sperăm să ne refacem moralul printr-o victorie în faţa propriilor suporteri. Mi-am dori ca lumea să vină tot mai mult la sală, să fie alături de noi, pentru că suntem pe loc de baraj şi zic că suntem pe drumul cel bun. Craiova este o echipă incomodă, cu jucători buni. Au un jucător, Alex Mănescu, destul de experimentat şi destul de bun, cu forţă de aruncare de afară. Niciun meci nu seamănă cu altul, dacă noi am învins în tur la ei, cu opt goluri, sperăm ca şi de data aceasta, în faţa propriilor suporteri să facem un joc bun şi să învingem, pentru că pe noi ne intereasză să terimnăm pe locul II", a declarat antrenorul echipei CSM Oradea, Sebastian Tudor.

De menţionat că în cazul unei victorii în partida de sâmbătă, orădenii nu vor mai putea cedat locul secund al clasamentului până la final.

În confruntarea directă din tur de la Craiova, desfăşurată la începutul lunii noiembrie, CSM Oradea s-a impus cu scorul de 37-28.

Ca de obicei, şi la meciul de sâmbătă, de la Arena Antonio Alexe, intrarea spectatorilor este liberă. Jocul va fi arbitrat de cuplul clujean G. Badiu – I. Barbu.

Liderul clasamentului, CS Minaur Baia Mare a jucat deja, în devans, în etapa a XX-a şi s-a impus la Sighişoara, în faţa celor de la CNE, cu scorul de 37-25.

În celelalte partide ale etapei, HC Sibiu va evolua pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 17, cu Academia Minaur Baia Mare, iar luni, de la ora 18, la Sighişoara, HCM din localitate se va duela cu CSU CNOT Braşov.

CSU Politehnica Timişoara, Universitatea Cluj şi CSU Constantin Brâncuşi Tg. Jiu vor sta.