Echipa orădeană de handbal masculin CSM şi-a continuat începutul bun de campionat cu o victorie la Bistriţa, pe care a repurtat-o, duminică, în cadrul etapei a II-a din Seria B a campionatului Diviziei A, cea de-a doua ligă handbalistică a ţării.

Chiar dacă au avut în faţă un adversar care în runda inaugurală a pierdut greu, la limită la Sf. Gheorghe, elevii antrenorului Sebastian Tudor au reuşit să practice un joc frumos, care le-a adus şi rezultate, la finele primului mitan, orădenii conducând deja cât se poate de concludent, cu scorul de 18-10.

Antrenorul orădean a început jocul cu şaptele de bază şi asta s-a văzut şi pe tabela de marcaj. După pauză însă, având în vedere că jocul se anunţa a fi la discreţia CSM-ului şi că în etapa următoare este programat meciul cel mai greu din acest tur de campionat, cu HC Minaur Baia Mare, pe teren propriu, Sebastian Tudor a început să-şi menjeze piesele de bază, dând prilej, astfel, tuturor jucătorilor din lot să evolueze şi să-şi arate calităţile.

Cu toate acestea situaţia pe tabela de marcaj s-a menţinut ca şi în prima repriză, cu avantajul concludent de partea bihorenilor, care în final s-au impus cu scorul de 31-25.

"A fost un joc în care echipa mea şi-a dovedit, încă o dată valoarea. După o primă repriză în care am început cu titularii, în partea a doua, având în vedere că joi ne aşteaptă derby-ul cu HC Minaur, am menajat pe câţiva dintre ei, rulând întreg lotul. Avem un nucleu de jucători, care sper să rămână în echipă 3-4 ani, pentru a închega o formaţie omogenă, cu pretenţii de prima ligă. Obiectivul meu personal este să ne clasăm la finalul turului de campionat pe unul din primele două locuri", a declarat la final antrenorul Sebastian Tudor.

În meciul cu Handball 2009 Bistriţa, pentru formaţia orădeană au marcat: Vlad Avram - 9 goluri, Alexandru Farcaş - 6, Iştoc - 5, Andrei Macovei - 3, Şerban Sava, Andrei Luca şi Gicu Taşcă - câte 2, Cristian Maxim şi Alin Drăgan - câte un gol.

Au mai jucat însă: Eugen Leu, Marius Bistrean şi Andrei Galea - portari, Eduard Silaghi şi Vasile Papuc - jucători de câmp.

Pentru orădeni, care au două victorii din tot atâtea posibile, va urma joi, de la ora 18, la Arena "Antonio Alexe", derby-ul cu HC Minaur Baia Mare, meci care se anunţă foarte interesant, având în vedere că şi maramureşenii au numai victorii după primele două etape. "Va fi un joc al ambiţiilor. Eu sper să vină spectatorii într-un număr cât mai mare la această partidă, în care se întâlnesc două formaţii cu tradiţie, echipa Minaur fiind şi o legendă a handbalului masculin românesc. Avem o sală aşa de frumoasă şi cred că şi spectatorii ar trebui să fie prezenţi să ne onoreze, să fie cel de-al optulea jucător al nostru", a mai declarat tehnicianul Sebastian Tudor.