După ce s-a impus la Craiova, pe terenul echipei locale Universitatea, formaţia orădeană de handbal masculin CSM se reîntoarce pe teren propriu şi duminică, de la ora 12, va primi replica grupării HC Arad.

Meciul, programat la Arena "Antonio Alexe", contează pentru etapa a X-a a campionatului Diviziei A, Seria B, cea vestică, şi va opune echipei orădene, situată pe poziţia secundă a ierarhiei la zi, formaţia de pe locul VIII. Echipa de pe malurile Mureşului având la activ 6 puncte, acumulate datorită înregistrării în cele 9 etape anterioare a 3 victorii şi 6 înfrângerii.

De partea cealaltă, elevii antrenorului Sebastian Tudor ocupă locul secund cu 16 puncte, pentru că au obţinut până în prezent 8 victorii şi o singură înfrângere.
În cazul unei victorii orădene în jocul de duminică, ceea ce este foarte posibil, după evoluţia celor două formaţii din primele 9 etape, jucătorii CSM-ului vor egala în fruntea clasamentului echipa HC Minaur Baia Mare.

Maramureşenii au 18 puncte şi ocupă primul loc în prezent fiindcă au disputat în devans jocul din etapa a X-a, pe teren propriu cu Naţional Sighişoara, joc pe care l-au câştigat la o diferenţă de 6 goluri, cu 34-28.

Echipele de pe locurile III-IV, HCM Făgăraş şi Extrem Baia Mare, care luptă, de asemenea, pentru promovare vor avea program diferit duminică. Astfel, în timp ce băimărenii de la Extrem vor evolua în faţa propriilor suporteri cu bistriţenii de la CS Handball 2009, jucătorii de la HCM Făgăraş au programat meci în deplasare, la Piteşti, cu CS H&V, ocupanta poziţiei a V-a.

"Sunt încrezător în forţele jucătorilor mei şi sper că vom face din nou un joc bun, la finalul căruia să obţinem un rezultat pe măsură", a declarat antrenorul echipei orădene Sebastian Tudor, înaintea confruntării cu arădenii.


Etapa a X-a a Seriei B din Divizia A la handbal masculin:

Luni, 21 noiembrie:

HC Minaur Baia Mare - National Sighişoara 34-28

Duminică, 4 decembrie:

Ora 11 Extrem Baia Mare - CS Handball 2009 Bistriţa
Ora 11 CSM Sfântu Gheorghe - HC II Odorhei
Ora 11 Unirea Sânnicolau Mare - Universitatea Craiova
Ora 11 CS H&V Piteşti - HCM Făgăras
Ora 12 CSM Oradea - HC Arad


Clasament:

1. HCM Baia Mare 18 puncte
2. CSM Oradea 16 puncte
3. HCM Făgăras 14 puncte
4. Extrem Baia Mare 14 puncte
5. CS H&V Piteşti 12 puncte
6. Universitatea Craiova 10 puncte
7. CS Handball 2009 Bistriţa 7 puncte
8. HC Arad 6 puncte
9. Unirea Sânnicolau Mare 6 puncte
10. Naţional Sighişoara 5 puncte
11. CSM Sfântu Gheorghe 2 puncte
12. HC II Odorhei 0 puncte