Handbaliştii de la CSM Oradea au obţinut duminică o victorie clară în derby-ul campionatului Seriei B din Divizia A la handbal masculin.

Evoluând în Arena "Antonio Alexe", în faţa echipei de pe locul secund, HCM Făgăraş, jucătorii pregătiţi de antrenorul Sebastian Tudor s-au impus reconfortant, la o diferenţă de 13 de goluri, cu scorul de 32-19, după ce la pauză conduceau cu 12-7.

Partida, care a fost televizată de Digi 24 Oradea, a adus în faţa spectatorilor orădeni o echipă gazdă foarte serioasă, care a abordat jocul la "turaţie maximă", reuşind să se desprindă din start, în minutul 10 conducând cu scorul de 5-1.

A urmat apoi o uşoară revenire a celor din Făgăraş, care în minutul 20 s-au apropiat la un singur gol, scor 6-7, acest minut consemnând, de altfel, şi cea mai strânsă diferenţă pe tabela de scor, pentru că din nou orădenii s-au distanţat şi până la pauză au mai marcat trei goluri, primind, în schimb, doar unul singur. Scorul primei reprize a fost 12-7.

Repriza a doua a început într-o notă de echilibru, fiecare formaţie înscriind câte două goluri, dar de la 14-9, în minutul 35, a urmat o cursă de distanţare a bihorenilor care s-a concretizat cu gol după gol, astfel că în minutul 45 tabela indica scorul de 20-10 pentru CSM.

Pentru că antrenorul Sebastian Tudor a menţinut titularii în teren până către final, "roş-albaştrii" n-au redus tempoul şi au mai marcat, având în Alexandru Farcaş cel mai prolific jucător, cu 8 goluri înscrise.

Astfel, în minutul 57 s-a consemnat cea mai mare diferenţă pe tabela de marcaj, scor 30-15 pentru bihoreni. Chiar în final în echipa orădeană au intrat rezervele, care au făcut totuşi faţă ritmului de joc, încheind en-fanfare un joc care a arătat adevărata valoare a echipei orădene de handbal şi superioritatea considerabilă a acesteia faţă de celelalte partenere de întrecere din competiţie.

În afară de Alex Farcaş, alţi marcatori de la CSM au fost Georgică Cîntec, cu 6 goluri, şi Andrei Macovei, autor a 5 goluri. De la oaspeţi, cel mai bun marcator a fost Bogdan Dincă, autor a 5 goluri.

"Vreau să felicit întreaga echipă pentru acest parcurs. Acum, pot să spun că sută la sută suntem promovaţi în Liga Naţională, a 17-a victorie consecutivă. Mă bucur că am terminat cu aceste derby-uri, şi cu echipa din Făgăraş, în faţa căreia am fost net superiori, din primul până în ultimul minut. Este o muncă în spate, muncim foarte mult, este greu să ţii jucătorii la acelaşi nivel, fiindcă suntem promovaţi deja de mult timp, dar am încercat echipa în formă sportivă până la terminarea campionatului", a declarat, la final, antrenorul orădenilor Sebastian Tudor.

După 17 etape, CSM Oradea este lider incontestabil în serie, având punctaj maxim şi se poate considera deja de la anul în Liga Naţională. În următoarea partidă CSM va evolua pe data de 24 aprilie, la Sighişoara, în compania formaţiei locale, CSS.


CSM Oradea - HCM Făgăraş 32-19 (12-7)
CSM Oradea: Marius Bistrean şi Adrian Gale - portari; Georgică Cîntec 6, Ţerban Matei 1, Valentin Iştoc 3, Radu Răzvan Radu, Paul Nemenco 2, Andrei Macovei 5, Alexandru Farcaş 8, Răzvan Farcaş 3, Vlad Avram, Eduard Szilagyi, Stelian Babici 3, Alin Drăgan 1, Mădălin Banciu şi Silvian Amihăesi. Antrenor: Sebastian Tudor

HCM Făgăraş: Radu Ivanov şi Adrian Ţuteică - portari; Paul Geica 2, Bogdan Rău 1, Mihai Blaga, Bogdan Dincă 5, Robert Voica 2, Răzvan Moldovan, Ciprian Lazea 1, Claudiu Mînea 3, Victor Bucşa 4, Cristinel Manta şi Adrian Pasăre 1. Antrenor: Dumitru Opriş.
Au arbitrat: Gabriel Badiu şi Ioan Barbu (ambii din Cluj Napoca).