Echipa de handbal masculin, CSM Oradea se află de la începutul acestei luni în cantonament în Ungaria, la Debreţin, unde va sta până pe data de 10 august. Echipa pregătită de Sebastian Tudor a deplasat un lot format din 16 jucători. Astfel: Vlad Avram, Marius Bistrian, Andrei Macovei, Şerban Sava, Vasile Tcaciuc, Gicu Taşcă, Răzvan Farcaş, Alexandru Farcaş, Valentin Iştoc, Adrian Gale, Ioan Papuc, Cristian Maxin, Răzvan Radu, Ionuţ Mincan, Radu David şi Eduard Scripnic.

În cadrul stagiului centralizat din ţara vecină, handbaliştii orădeni au programate şi patru jocuri amicale, dintre care pe două le-au disputat deja. Mai întâi, vineri, CSM Oradea a întâlnit echipa maghiară Konig Balmaz, în compania căreia a încheiat la egalitate, după ce la pauză ungurii conduceau cu 17-13.

Mai apoi, duminică, elevii antrenorului Sebastian Tudor au dat piept cu Potaisa Turda, o echipă de primă ligă de la noi, de care au fost întrecuţi cu 36-25, după ce la pauză scorul era tot favorabil turdenilor, cu 18-13.

Având în vedere că se află la început de pregătiri, antrenorul orădean s-a declarat mulţumit de prestaţia elevilor săi din aceste două jocuri.

"Avem un cantonament de zece zile la Debrecen, unde ne axăm pe pregătirea fizică generală, cu antrenamente în sală tehnico-tactice unde disputăm şi cele patru jocuri amicale. Este cea mai importantă perioadă înainte unui campionat. Vreau să mă axez mai mult în acest cantonament pe faza defensivă pentru că în campionatul precedent am avut mari probleme. Mai avem de lucrat la nişte relaţii de joc", a declarat Sebastian Tudor.

În celelalte două dispute din Ungaria, CSM Oradea va întâlni joi, 9 august, echipa reprezentativă U21 a Algeriei, pentru ca sâmbătă, 11 august, să se confrunte cu echipa U21 a Tunisiei.

Prin prisma obiectivului propus, acela de a ocupa primul loc în serie la sfârşitul sezonului, antrenorul Sebastian Tudor se declară totuşi îngrijorat, susţinând că mai are nevoie de jucători. "Echipele contracandidate, Extrem Baia Mare, Minaur Baia Mare şi Piteştiul s-au întărit serios, au şi un buget mult peste al nostru. Pentru ca să obţinem acest obiectiv ne mai trebuie şi nouă jucători", a precizat tehnicianul, făcând aluzie la diferenţa de condiţii a echipei sale faţă de contracandidate.

Totuşi, Tudor a ţinut să-l remarce la sfârşitul jocului cu Turda pe Ţerban Sava, "un jucător orădean care şi-a dovedit valoarea şi constanţa, marcând acum 6 goluri din 6 aruncări". La meciul cu ungurii principalul marcator al orădenilor a fost însă Valentin Iştok, cu 7 reuşite.