Şeful Clubului Sportiv Municipal, Florin Birta, a anunţat că echipa de handbal a fost sancţionată, în urma prestaţiei extrem de slabe în campionat. Gruparea orădeană nu a fost în stare să acumuleze decât un punct în turul campionatului, drept pentru care retrogradarea e inevitabilă.

"Şansele noastre sunt compromise şi e prea puţin probabil să ne revenim în retur. Marţi a avut loc o şedinţă cu Consiliul Director al Clubului Sportiv Municipal, în care a fost discutată situaţia echipei de handbal. Pentru a nu risipi banii publici, vom aborda meciurile din retur cu juniori, reziliind până acum două contracte. De asemenea, vom lua măsuri pentru a face economii din fondul de salarii", a spus Florin Birta.

Directorul CSM a declarat vineri pentru BIHOREANUL că jucătorii cărora li s-a reziliat contractul sunt George Nedelcu şi Cristian Ionescu. De altfel, el a precizat că a sancţionat şi pecuniar echipa de handbal, atât antrenorului Sebastian Tudor cât şi jucătorilor fiindu-le înjumătăţite salariile. "Le-am tăiat 50% din salarii începând din 1 decembrie şi până la finalul campionatului. Cui nu îi convine, să plece", a spus Birta, adăugând că handbaliştii au mai fost sancţionaţi în acest campionat, cu o reducere lunară de 20%.

Pe de altă parte, antrenorul echipei, Sebastian Tudor, a spus că va fi în continuare alături de jucătorii săi. "Lucrăm în continuare împreună şi aşteptăm să vedem ce se mai întâmplă până în vară. Îi vom păstra pe cei patru jucători de la Lotul Naţional de Tineret, care vor ajuta echipa prin experienţa lor, reprezentând nucleul acesteia", a spus Tudor.