Handbaliştii orădeni au câştigat Memorialul Ţucudean de la Arad învingând în toate cele trei meciuri disputate. Elevii antrenorului Sebastian Tudor au întâlnit mai întâi echipa timişoreană Politehnica Izometal, grupare de care au fost conduşi la pauză cu scorul de 18-17, dar în repriza a doua au reuşit să întoarcă situaţia pe tabelă şi să-şi adjudece jocul cu scorul de 34-32.

Cel mai eficace handbalist bihorean din această dispută a fost Alexandru Farcaş, autor a 9 goluri. El a fost urmat de Silvian Amihăiesei, cu 6 reuşite, Georgian Cântec şi Raul Ferencz, cu câte 5, Andrei Lela, cu 4, Răzvan Farcaş şi Gicu Taşcă, cu câte 2 goluri, în timp ce Paul Nermenko şi-a trecut numele o singură dată pe lista marcatorilor.

În confruntarea a doua, formaţia bihoreană a întâlnit echipa gazdă, HC Arad, echipă pe care a condus-o la pauză cu scorul de 21-14, iar la final a reuşit să se impună la o diferenţă de 11 goluri, cu 39-28. Din nou, Alexandru Farcaş a fost cel mai eficace orădean, cu 11 goluri înscrise. L-a urmat Cântec, cu 8, Răzvan Farcaş, cu 7, Raul Ferencz, cu 5, Taşcă, cu 3, Amihăiesei şi Lela, cu câte 2 goluri, respectiv Nemenko, cu un gol.

În finala turneului, echipa bihoreană a dat piept cu clujenii de la Universitatea, o formaţie mult mai incomodă, pe care a reuşit s-o învingă la capătul unei dispute de mare luptă, cu scorul de 37-36, după ce la pauză conducea tot la un singur gol, cu 17-16. Alexandru Farcaş a recidivat, izbutind acelaşi număr de goluri ca în partida precedentă, 11, în timp ce Amihăiesei şi-a trecut numele pe lista marcatorilor de 6 ori, Cântec şi Raul Ferencz, de câte 4, Lela şi Nemenko de câte 3, Taşcă de 2 ori, iar Răzvan Farcaş o singură dată.

În afară de aceşti jucători, echipa bihoreană a mai contat la Arad pe serviciile portarilor Eugen Leu şi Adrian Gale, dar şi a jucătorilor de câmp Cătălin Vaida şi Eduard Silaghi. În total, Sebastian Tudor a deplasat un lot de doar 14 jucători, acesta fiind numărul limitat de către gazdele turneului, care au suportat toate cheltuielile legate de deplasare şi cazare.

Pe lângă adjudecarea trofeului, formaţia orădeană şi-a mai adjudecat şi titlul de golgheter, prin Alexandru Farcaş, cu cele 31 de goluri marcate. Pe locul II s-a situat echipa clujeană, pe poziţia a III-a Politehnica Timişoara, iar pe locul IV gazdele de la HC Arad.

Antrenorul orădean s-a arătat foarte mulţumit de prestaţia elevilor săi, care s-au dovedit cel mai bine pregătiţi din turneu, a remarcat relaţiile de joc dar şi evoluţia rapidă pe linia de 9 metri.

Întrucât în campionat CSM Oradea a obţinut un singur rezultat de egalitate, aceste succese de la Arad s-au constituit în primele victorii după o pauză de 4 luni, ultimul succes al orădenilor fiind consemnat tot într-un turneu de pregătire, în luna septembrie.