Echipa orădeană de handbal masculin CSM şi-a continuat vineri seria jocurilor amicale cu o dublă susţinută la Arena "Antonio Alexe", în compania grupării CSM Bacău, liderul seriei estice din cadrul Diviziei A.

Dacă în primul joc, antrenorul Sebastian Tudor a trimis în teren echipa standard, cu două excepţii, jucătorii Mincan şi Taşcă fiind accidentaţi, şi a reuşit să se impună la două goluri diferenţă, cu scorul de 29-27, în schimb, în jocul al doilea, mizând mai mult pe rezerve, formaţia orădeană a fost depăşită clar, la o diferenţă de 11 goluri, cu 40-29.

"Din păcate s-a dovedit faptul că nu avem bancă, nu avem pe cine să ne bazăm în caz că apar probleme cu titularii. Am vrut să văd la lucru şi rezervele, din păcate, m-au dezamăgit. Totuşi, în primul joc, echipa a evoluat bine şi s-a văzut că se află pe un drum bun", a declarat pentru BIHOREANUL antrenorul orădean.

Cu aceste jocuri, formaţia orădeană şi-a încheiat seria jocurilor amicale din această iarnă, sâmbătă şi duminică jucătorii primind liber, pentru prima dată într-un week-end în acest an, iar de luni se va intra în linie dreaptă pentru reluarea campionatului, care va avea loc pe 4 februarie.

"Am avut 8 jocuri, 7 victorii şi o înfrângere. Eu zic că este un bilanţ bun. Este bine poate că am pierdut ultimul joc, nu de alta, dar să ne aducă cu picioarele pe pământ înainte de returul campionatului, care este foarte important şi unde nu avem voie să facem paşi greşiţi", a mai declarat Sebastian Tudor.