Echipa orădeană de handbal masculin CSM a evoluat la Craiova, sâmbătă, în cadrul etapei a XXIV-a a campionatului Diviziei A şi a reuşit să obţină o nouă victorie, în pofida problemelor cu care se confruntă, după ce în această iarnă bugetul i-a fost redus considerabil.

Elevii antrenorului Sebastian Tudor s-au impus în faţa formaţiei locale CSM Universitatea cu scorul de 27-25, după ce şi la pauză conduceau cu 14-11. A fost, astfel, a treia victorie consecutivă repurtată de orădeni în acest retur de campionat al Seriei B.

După o primă repriză foarte bună a orădenilor, care au controlat jocul în primele 30 de minute, în partea a doua situaţia s-a complicat un pic pentru ei, gazdele revenind ceva mai motivate de la vestiare. La un moment dat craiovenii chiar au condus pe tabelă la o diferenţă de trei goluri, cu scorul de 20-17.

S-a dovedit a fi însă un simplu foc de paie, fiindcă finalul jocului a fost bine gestionat de bihorenii, care şi-au demonstrat superioritatea valorică şi s-au impus în final, pe merit, la o diferenţă de două goluri, cu 27-25.

Principalul marcator al echipei orădene a fost în acest joc Iştoc, autorul a 7 goluri. El a fost urmat de R. David, cu 6 reuşite, Al. Farcaş şi R. Farcaş, cu câte 4, Macovei, cu 3, Stoica, cu 2, şi Avram, cu 1 gol.

În urma acestui joc, handbaliştii orădeni se menţin pe poziţia a IV-a a clasamentului, cu 18 puncte, devansaţi fiind de echipele băimărene, HCM şi Extrem, şi HC Argeş.

Dintre celelalte partide ale etapei a XXIV-a, s-au mai remarcat confruntările de la Sighişoara, unde Extrem Baia Mare s-a impus în faţa formaţiei locale Naţional, cu scorul de 24-22, Satu Mare, unde HCM Baia Mare a câştigat cu 35-29 în disputa cu echipa gazdă CSM, şi Făgăraş, unde HC Argeş s-a impus la două goluri, cu 22-20.

În etapa viitoare, echipa orădeană va juca pe teren propriu cu CSM Bistriţa. Meciul este programat pentru miercuri, 20 martie, în Arena "Antonio Alexe".