Începutul jocului a fost ceva mai echilibrat, cu ambele formaţii mergând cap la cap, până în minutul 8, când orădenii s-au desprins la două goluri, cu scorul de5-3. Apoi, în minutul 12, elevii antrenorului Sebastian Tudor s-au desprins la trei goluri, scor 8-5, însă în minutul 21 ospeţii au restabilit egalitatea, scor 13-13. Gazdele au revenit în avantaj, au condus cu 16-14 şi 17-15, dar în ultimele secunde ale primei reprize au fost egalaţi şi, astfel, au intrat la pauză la egalitate, cu scorul de 17-17.
Cu câteva schimbări în echipă, debutul reprizei a doua a consemnat o evoluţie bună a gazdelor, care s-au desprins rapid pe tabelă, scor 21-18 şi chiar 23-19 şi 24-20.
Jucători precum Crăciun, Svoboda sau Polocoşer, care nu au jucat în prima repriză, şi-au trecut numele pe lista marcatorilor pentru CSM Oradea, care în minutul 48 a condus la cea mai mare diferenţă de scor, de cinci goluri, cu 27-22. În continuare, bihorenii s-au aflat în permanenţă la conducere cu câte trei sau patru goluri, până în ultimul minut, când sătmărenii au marcat de două goluri şi meciul s-a încheiat cu rezultatul de 32-30.
"Mă bucură cele trei puncte puse în joc, mă nemulţumeşte jocul şi atitudinea unor jucători din acest lot. Cum am mai spus-o este foarte greu, au plecat mulţi jucători, au venit alţi jucători noi, trebuie omogenizaţi cât mai repede. Au trecut doar două luni de când am început pregătirea, sunt jucători mai puţin valoroşi decât cei care au plecat, jucători aduşi de la echipe de liga a II-a de locurile VI - VII, de aceea nu putem avea foarte mari aşteptări de la ei. Totuşi i-am adus pentru calităţile pe care le au şi să pună umărul la această echipă. Sunt nemulţumit de jocul echipei, mă nemulţumeşte faza defensivă, în faza ofensivă jucăm puţin mai lent decât anul trecut, dar sperăm să le punem la punct şi aceste trei puncte de moral să fie pentru meciurile care urmează", a declarat, după partidă, antrenorul gazdelor, Sebastian Tudor.
Principalul marcator pentru orădeni a fost în această partidă Devid Munea, cu 7 goluri. El a fost urmat de Stelian Babici, cu 5, Răzvan Farcaş cu 4, Alexandru Fracaş, Ioan Polocoşer şi Angelo Svoboda cu câte 3 goluri, Cătălin Crăciun şi Răzvan Niţu, cu câte 2. De la oaspeţi, s-au remarcat, în special Elvis Acsinia, cu 7 goluri, şi Ioan Morar, autor a 6 reuşite.