Hepatita acută virală se declanşează după o perioadă de incubaţie de15-45 de zile pentru hepatita A, 30-180 de zile pentru hepatita B şi D, 15-160 de zile pentru hepatita C şi 14-60 de zile pentru hepatita E. Simptomele sunt variabile şi cel mai des există o pierdere a poftei de mâncare, greţuri şi chiar vărsături, oboseală, dureri ale muşchilor şi articulaţiilor, cefalee şi simptome de guturai, cu alterarea simţurilor mirosului şi gustului.
Febra între 38 şi 39 grade Celsius este mai frecventă în hepatitele A şi E decât în hepatitele B sau C. Se mai pot observa urini de culoare închisă şi scaune deschise la culoare cu 1-5 zile înaintea instalării icterului.
Icterul este vizibil la nivelul ochilor, tegumentelor şi mucoaselor. Laboratorul ne oferă posibilitatea de confirmare a bolii prin teste specifice generale şi individualizate fiecărui tip de hepatită. În mod obişnuit, pacienţii cu hepatită A anterior sănătoşi îşi revin complet, fără sechele clinice.
În hepatita B, 95% din pacienţi au o evoluţie favorabilă revenindu-şi complet; o evoluţie mai prelungită cu predispoziţie la cronicizare se observă la cei cu hepatită B mai vârstnici şi cu afecţiuni medicale preexistente. Rata mortalităţii în hepatitele A şi B este foarte scăzută (aproximativ 0,1%).
Hepatita C post-transfuzională este mai puţin severă în timpul fazei acute decât hepatita B şi deseori este fără icter, decesele fiind rare. Pacienţii cu hepatită acută B şi D simultane nu prezintă o rată mai mare a mortalităţii ca a celor cu hepatită B. În epidemiile de hepatită E transmisă prin intermediul apei contaminate, din India şi Asia, mortalitateatea a fost de 1-2% şi de 10-20% la femeile însărcinate.
Complicaţiile hepatitei A sunt rare, existând posibilitatea de recădere la perioade de câteva săptămâni sau luni de la aparenta însănătoşire, sau o evoluţie cu icter prelungit, dar cu toate acestea, infecţia rămâne autolimitată şi nu progresează spre cronicizare. În hepatita B, complicaţia cea mai temută este hepatita fulminantă, cu o mortalitate de peste 80%, dar din fericire foarte rară; hepatita cronică activă este complicaţia majoră tardivă a hepatitei B. Hepatita C se poate complica în rare cazuri cu o hepatită fulminantă, dar probabilitatea cronicizării este de 50% din bolnavii cu hepatită C post-transfuzională, 20% din aceştia evoluând spre ciroză şi cancer hepatic. Hepatita D poate determina hepatită fulminantă, mai ales când e asociată cu hepatita B şi poate contribui la severitatea hepatitei cronice B. Hepatita E se poate şi ea complica cu o hepatită fulminantă fatală în 1-2% din toate cazurile şi până la 20% din cazurile apărute la gravide.
ATENŢIE! Nu există un tratament specific pentru hepatita acută virală tipică. Tratamentul este simptomatic şi se efectuează în secţiile speciale din clinicile de boli infecţioase.
REŢINEŢI! Lipsa terapiei specifice în hepatita virală şi răspunsul diferit la terapia antivirală a pacienţilor cu hepatită virală cronică face ca accentul să fie pus pe prevenirea acestei boli. Imunizarea este cea mai bună metodă, azi fiind disponibilă vaccinarea pentru hepatita A, indicată grupelor cu risc de expunere la infecţia cu virus A şi pentru hepatita B, care previne şi infecţia cu virus D. Măsurile igienice, ca spălatul pe mâini, educaţia sexuală timpurie şi controlul donatorilor şi al sângelui reprezintă metode bune de profilaxie.