Între 8 și 10 mai, la Muzeul Țării Crișurilor, atât în curte, cât și în spațiile de la toate nivelurile, va avea loc cea de-a doua ediție a proiectului „Heritage in Design”, care are în prim-plan identitatea, tradiția și inovația. Evenimentul va aduce laolaltă arhitecți, designeri, meșteri sau producători, de la care participanții, pasionați de frumos, dar și proprietari de locuințe pot afla soluții inovatoare.
Va fi prezent Șerban Sturdza, cel mai titrat arhitect român, o prezență rară la astfel de evenimente, dar și vedete ca Haurențiu, Dana Rogoz sau Omid Ghannadi (foto) de la „Visuri la cheie”. Vor fi demonstrații de feronerie ținute de meșterii unui atelier din Franța, dar și expoziția ultimei fabrici din România care produce sobe din teracotă pictate manual.
De la kitch la echilibru
În spatele acestui demers stă maramureșeanul Ioan Borodi, fondatorul studioului Borodi Design din Cluj-Napoca. Ideea proiectului s-a născut dintr-o nemulțumire autentică: imaginea unei case tradiționale „modernizate” neinspirat, vopsite într-un mov strident, cu gard de inox și detalii kitsch. Dar și dintr-o discuție cu prietenul său Bob Rădulescu, alias Haurențiu (foto), un pasionat de case vechi, care spunea că „e păcat să se piardă identitatea noastră”. Așa s-a conturat misiunea de a găsi echilibrul între inovație și tradiție.

Foto: Bob Rădulescu / Facebook: Heritage in Design
Dar Borodi atrage atenția și asupra importanței materialelor, unele soluții ieftine și rapide putând afecta sănătatea - de la plasticul din tâmplării până la polistirenul care favorizează apariția problemelor în locuințe. În schimb, materialele tradiționale, naturale, non-toxice, precum lemnul sau tencuielile pe bază de pământ, sunt mai sănătoase și pot fi configurate în viziune contemporană pentru un viitor responsabil, căci, spune Borodi, „singurul material moștenit din patrimoniu este sănătatea”.
De ce Oradea?
Fiecare ediție este găzduită într-un loc cu încărcătură menită să accentueze rolul patrimoniului în designul și arhitectura contemporană. Prima ediție a evenimentului „Heritage in Design”, de la Baia Mare, a adunat în 2025 peste 500 de studenți, arhitecți, meșteri populari și mii de vizitatori. Acum, Oradea preia ștafeta, alegerea fiind una firească pentru inițiator.
„Este singurul oraș din România receptiv la acest tip de eveniment și cu un patrimoniu atât de bine pus în valoare”, spune Ioan Borodi (foto), impresionat de felul în care orașul s-a dezvoltat în ultimii ani, fiind un exemplu de bune practici în restaurare și dezvoltare urbană, cu respect față de trecut.
Evenimentul promite o experiență completă, cu producători, specialiști și beneficiari, curioși sau pasionați de frumos, cu workshopuri interactive, proiecții de filme, expoziții dedicate materialelor și soluțiilor sustenabile, un concurs de idei pentru studenți, conferințe susținute de specialiști renumiți din România, Italia și Franța, dar și demonstrații ale meșterilor populari.
Vedete în oraș
Printre invitații de seamă se numără arhitectul Șerban Sturdza, o figură centrală în protejarea identității vizuale a României și promotor al „arhitecturii bunului-simț”. De asemenea, Lili Steier, arhitectă din Germania stabilită în România, aduce în prim-plan proiectul său din Maramureș - Domeniul Șesuri, un exemplu viu de revitalizare a caselor tradiționale.
Vor fi prezenți și Bob Rădulescu (Haurențiu), care va fi moderatorul evenimentului, Ștefan Paskucz, arhitect atestat de Ministerul Culturii și Cultelor din România, ca specialist în domeniul restaurării patrimoniului arhitectural, precum și Joanne Vajda, arhitectă diplomată a guvernului francez, specializată în istoria arhitecturii și transformările urbane.
De asemenea, printre speakeri se numără Omid Ghannadi, cunoscut din emisiunea „Visuri la cheie”, arhitect și designer de interior de origine iraniană, și Dana Rogoz (foto), invitată datorită interesului constant arătat pentru arhitectură și design, reflectat în proiecte personale. Ea a renovat o casă din București de la începutul anilor 1900 și a restaurat o gospodărie săsească din Viscri, intervenind cu respect pentru patrimoniu și folosind materiale și tehnici potrivite.
Meșteri iscusiți
Dacă arhitecții vorbesc despre viitor, meșterii populari îl construiesc cu mâinile, ducând mai departe tradițiile. Aceștia vor lucra în fața publicului, prin ateliere și demonstrații practice, readucând în prim-plan îndeletniciri pe cale de dispariție, transmise din generație în generație.
Paul Nemeș va prezenta mozaicul și simbolistica românească, Mihai Călin va susține un atelier creativ de sculptură și construcție în piatră, Paul Gaudin, din Franța, va face demonstrații de feronerie, iar Berinde Mihai Bogdan va ține un atelier dedicat șindrilei.

Foto: Facebook / Heritage in Design
De asemenea va fi adusă în prim-plan o tehnică tradițională cu relevanță actuală: acoperișul din stuf, un material natural și ecologic.
Printre expozanți se numără Caminota, producător român de mortare naturale pe bază de argilă, Teracota Mediaș - ultima fabrică din România care produce sobe din teracotă pictate manual, În Lemn Design, din Oradea, studio creativ de mobilier recuperat și reinterpretat, Arcer, nume de referință în producția de tâmplărie din lemn masiv etc.
Clubul de Arhitectură Vernaculară va prezenta un workshop de stratigrafie, cu etapele de evoluție ale unei clădiri prin analizarea straturilor constructive.
Studenți implicați
Evenimentul include și o latură educațională prin concursul dedicat studenților. Tinerii sunt provocați să propună soluții pentru restaurarea unei case vechi dintr-un sat bihorean. Au fost înscrise nu mai puțin de 98 de lucrări, realizate de 112 de studenți la arhitectură sau design din România, Moldova, Italia și Franța, iar cele mai bune 18 idei vor fi premiate de un juriu format din experți internaționali în domeniu.

Foto: Facebook / Heritage in Design
„Prin această inițiativă, încurajăm reinterpretarea valorilor tradiționale prin perspective moderne, evidențiind potențialul patrimoniului ca resursă pentru soluții actuale, sustenabile și relevante”, a spus Borodi.
Dincolo de partea vizibilă, organizarea presupune o muncă intensă, realizată tot de studenți implicați. Aceștia identifică meșteri populari activi din țară, discută cu ei și încearcă să îi atragă în proiect. Nu de puține ori se lovesc de refuzuri, semn că transmiterea acestor cunoștințe nu este deloc un proces simplu.
Prin acest demers, spune organizatorul, se dorește salvarea și perpetuarea unor meșteșuguri rare, asigurând totodată accesul celor interesați la experiența autentică, la serviciile specializate ale acestor artizani valoroși și transmiterea cunoștințelor lor generațiilor viitoare.

Foto: Facebook / Heritage in Design
Viitor și tradiție
Participanții la eveniment vor avea acces, pe bază de bilet sau abonament, la toate activitățile, precum și la tururi ghidate ale orașului și vizite în spațiile expoziționale ale muzeului. Biletele pot fi achiziționate AICI.
Pentru cei care aleg varianta VIP, experiența include întâlniri informale cu speakerii, cine și seri de socializare în locații emblematice. Programul complet va putea fi consultat pe pagina evenimentului, iar orarul anunțat este: vineri, orele 11-18, sâmbătă, 10-18 și duminică, orele 10-14.
Orădenii sunt așteptați, așadar, de specialiști și vedete să fie martori ai unei armonii între trecut și viitor, arhitectură, design, inovație și moștenire.

Foto: Facebook / Heritage in Design