A doua ediție a evenimentului "Heritage In Design" s-a deschis vineri la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, cu o ceremonie oficială, un tur al expozanților, ateliere în care vizitatorii au putut vedea la lucru meșteri locali, dar și din străinătate, precum și discuții cu arhitecți și designeri. Evenimentul continuă până duminică și aduce la Oradea specialiști renumiți, conferințe, workshopuri și demonstrații practice.
Încă de dimineață, zeci de participanți au venit la muzeu, unde au avut ocazia să se întâlnească și să discute cu nume cunoscute din zona arhitecturii, designului și patrimoniului. Printre cei prezenți s-au numărat arhitectul Șerban Sturdza, una dintre cele mai rare apariții la evenimente publice de acest tip, care la vârsta de 78 de ani este unul dintre cei mai apreciați profesioniști în domeniu, dar și Joana Vajda, arhitectă și conferențiară la École nationale supérieure d'architecture Paris-Malaquais.
Deschiderea oficială a fost moderată de actorul Bogdan Bob Rădulescu. La eveniment au luat cuvântul Ioan Borodi, inițiatorul conceptului Heritage In Design, Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, Sebastian Lascu, city-managerul Oradiei, Ligia Oală, director al Cancelariei Instituției Prefectului Județului Bihor, și Florina Ciure, din partea Muzeului Țării Crișurilor.

Ioan Borodi a vorbit despre sensul evenimentului și despre nevoia de a păstra patrimoniul viu, nu doar expus sau admirat de la distanță. „Vorbim despre moștenire. Ce am moștenit și ce lăsăm în urma noastră? Cum facem să nu distrugem ceea ce avem? Cum facem să ne păstrăm identitatea? Identitatea este tot ce ne rămâne”, a spus inițiatorul Heritage In Design.
El a dat ca exemplu cetățile și clădirile vechi care trebuie readuse în viața comunității. „Nu le restaurăm să le punem în vitrină, ci le integrăm în actualitate. Atât timp cât sunt integrate, trăiesc și vor dăinui”, a mai spus Borodi.
Fierari din Franța
După discursuri, organizatorii au marcat deschiderea evenimentului printr-un moment simbolic de tăiere a panglicii. Ioan Borodi i-a cinstit apoi pe câțiva dintre cei prezenți cu un pahar de pălincă, iar participanții au pornit într-un tur al expozanților și atelierelor.

În curtea Muzeului Țării Crișurilor, cei prezenți au putut vedea la lucru meșteri de la ateliere de fierărie, dulgherie și de draniță. La unul dintre ateliere au lucrat doi fierari veniți din Franța, iar în altă zonă au fost prezentate tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului sau a pietrei.
Un moment care a atras atenția vizitatorilor a fost prezentarea unui aparat cu laser folosit pentru curățarea suprafețelor vechi sau murdare (foto). Tehnologia permite îndepărtarea depunerilor de pe piatră, beton ori alte materiale, dar și a graffitiurilor, fără contact direct și fără metode abrazive.

Importanța meșterilor
Unul dintre momentele de interes a fost prezentarea susținută de Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA din Sibiu, care a vorbit despre importanța meșterilor în restaurarea corectă a patrimoniului.
„Avem nevoie de oameni care știu să lucreze patrimoniul. Marea provocare este lemnul. Nu mai găsim lemn decât foarte greu pentru tipul acesta de șindrilă”, a spus Ciprian Ștefan.
El a explicat că Muzeul ASTRA certifică în prezent competențele meșteșugarilor, prin diplome acreditate de ANC. „Nu e o poveste de diplomă pe care o primești s-o pui în ramă. Cu diploma aceea te poți duce să te angajezi și, cel mai important, poți să fii plătit corect ca meșter”, a spus directorul muzeului sibian.
În zona expozanților au fost prezentate materiale, obiecte de design și soluții legate de restaurare, lemn, finisaje și mobilier. O echipă a InLemn Oradea a adus piese de mobilier restaurate, între care picioare de masă și măsuțe vechi, recuperate de la persoane care nu le mai foloseau. Reprezentanta atelierului a explicat că, de multe ori, mobilierul vechi aruncat sau înlocuit are valoare și poate fi readus în folosință.
La eveniment a fost prezentă și Greta Zsak, reprezentanta Ambulanței pentru Monumente Bihor, care a vorbit despre activitatea echipei și despre lucrările de salvare a unor obiective de patrimoniu. Într-un filmuleț, aceasta a arătat imagini de pe șantiere, inclusiv momente în care a lucrat alături de copii, într-o încercare de a apropia generațiile tinere de patrimoniu.
Arhitectul orădean Daniel Panait, președintele filialei teritoriale a Ordinului Arhitecților din România, a vorbit despre nevoia ca patrimoniul să nu fie tratat ca un obiect de muzeu, ci ca o resursă care trebuie să aibă sens și utilitate pentru generațiile viitoare. El a subliniat că, atunci când vizităm un oraș, nu mergem, de regulă, în cartierele noi de business, ci în zonele vechi, unde se păstrează identitatea locului.

Programul de vineri a continuat cu prezentări despre patrimoniu construit, sustenabilitate, digitalizare, simboluri în arhitectura tradițională, intervenții contemporane în mediul istoric și design.
Case de patrimoniu rabilitate
Sâmbătă, evenimentul continuă cu o prezentare susținută și de actrița Dana Rogoz, care va vorbi, alături de Ana Rubeli și Ioana Enache, despre „Patrimoniul între pasiune și restaurare”. Tema este apropiată de experiența ei personală, după ce actrița și soțul ei, regizorul Radu Dragomir, au renovat o casă veche în București, într-o zonă protejată, dar și o locuință tradițională la Viscri, cumpărată în 2020 și readusă treptat la viață cu grijă pentru specificul locului. Seara este programată și o proiecție specială de film, „Toujours Semer”, despre arhitectura lui Șerban Sturdza, urmată de discuții și sesiune de întrebări.
Duminică, publicul va putea urmări prezentări despre patrimoniul urban și rural, inclusiv despre centrul istoric al orașului Cernăuți, recuperarea patrimoniului rural, renovarea eficientă energetic a clădirilor de patrimoniu și patrimoniul industrial orădean. Evenimentul se va încheia cu premierea studenților, în urma concursului Arhitectură & Design.
„Heritage In Design" are loc la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea în perioada 8-10 mai. Accesul se face pe bază de bilet, disponibil online, pe platforma iabilet.ro.
Programul complet: