Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, în colaborare cu Primăria comunei Roşia, organizează pe 20 august a V-a ediţie a Festivalului-concurs al Viorii cu Goarnă "Dorel Codoban".
În competiţie se pot înscrie artişti amatori instrumentişti cu vârsta cuprinsă între 15 – 50 ani. Ei vor trebuie să prezinte două piese de joc. "Aprecierile vor ţine cont şi de autenticitatea repertoriului şi a prezenţei scenice. Concursul se va desfăşura sub formă de spectacol cu public, întregul festival va fi televizat", se arată într-un comunicat al CJCPCT Bihor.
Pe lângă premiile în bani, organizatorii au pregătit şi un trofeu special. Marele premiu al Festivalului-concurs ,,Dorel Codoban" va fi o vioară cu goarnă.
Fişele de înscriere şi informaţiile referitoare la desfăşurarea concursului se pot obţine de la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Piaţa 1 Decembrie nr. 12, la telefon 0259.413.922 sau email centrul.cultural.bihor@gmail.com.