Istoria poporului român pare să fie tot timpul în gândurile şefului Direcţei Agricole, Nicolae Hodişan. Altfel nu s-ar explica cum, în timp ce scria un comunicat de presă referitor la un program naţional de ajutor financiar oferit agricultorilor care plantează viţă de vie, inginerul şi-a început pledoaria cu vremurile în care "Burebista, regele dacilor, a ordonat defrişarea plantaţiilor de vie în ţinuturile agricole din jurul cetăţii de scaun Biharia".

Se pare că directorul luptă de atunci pentru refacerea viilor distruse de Burebista, de vreme ce a scris că acest lucru "a rămas o preocupare permanentă până în zilele noastre".

Nici nu ştia bietul Burebista câte consecinţe vor avea faptele sale şi că, peste secole, vor apărea vajnici urmaşi precum Nicu Hodişan să-i repare greşelile. Dar, în fond, ce nu face omul pentru un vin bun?