Serviciul Judeţean de Ambulanţă a fost sesizat sâmbătă seară de angajaţii cimitirului Rulikowski, că un bărbat zace mort, pe una dintre aleile cimitirului.

"Se pare că este vorba despre un bărbat care trăia în cimitir. Are vârsta de 50-60 de ani şi era decedat, iar degetele şi o parte din mâna stângă şi organele sexuale i-au fost devorate de câini", a declarat pentru BIHOREANUL dr. Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt de la Ambulanţă.

Acesta a precizat că medicii care au văzut cadavrul nu au putut să determine o cauză eventuală a decesului. "Colegii mei l-au găsit căzut, era mort de multe ore, undeva pe un teren viran din cadrul cimitirului, de la capela orăşenească în stânga", a mai spus Boţcău.

Un echipaj al poliţiştilor s-a deplasat la faţa locului, pentru cercetări. "În cauză nu există suspiciuni de omor. Victima nu a fost identificată", a precizat inspectorul principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Trupul bărbatului a fost transportat la Medicina Legală, pentru efectuarea autopsiei şi pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor morţii.