Personaj "colorat" al oraşului de pe Criş, fost candidat independent la Consiliul Local, cu un trecut tumultos, şi în prezent preşedintele Partidului Verde Oradea, Horea Vuşcan şi-a strâns doar rude şi prieteni apropiaţi sâmbătă, la Casa de Cultură a Tineretului, unde i-a spus "da" orădencei Andreea Ţimbuli, o tânără de 25 de ani, absolventă de Psihologie, care se pregăteşte să îşi deschidă un cabinet în domeniu.

Festivitatea a fost una intimă. Tinerii însurăţei au fost vizibil emoţionaţi dar, zâmbăreţ, Horică a fost pus pe glume şi i-a atras atenţia proaspetei neveste ca nu cumva să uite să semneze în registrul de căsătorii cu noul nume.

După cununia civilă, cei doi au dat şi o mică petrecere, la fel de intimă, urmând ca nunta să fie programată cândva, mai târziu... Casă de piatră!