Horea Vuşcan, preşedintele Mişcării Verzilor Democrat Agrarieni din Bihor, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la care a participat şi un şef de asociaţie din Ioşia, că firma Transgex "încalcă clauzele contractelor" încheiate cu locuitorii din acest cartier.

Reziliere "cu şmecherie"

La sfârşitul lunii octombrie, Transgex a trimis fiecărei asociaţii o notificare privind rezilierea contractului în 30 de zile, ca urmare a Hotărârii de Consiliu Local ce prevede "încetarea contractului de asociere în participaţiune încheiat cu Transgex şi preluarea activităţii de distribuţie energie termică prin PT 512, 513 şi 514 de către Electrocentrale Oradea".

În notificare, se preciza că rezilierea se face "în baza articolului 5, aliniatul 2, din contractul de furnizare a energiei termice". "Clauza arată că rezilierea contractului poate fi făcută "şi la cererea utilizatorului, cu preaviz de 30 de zile şi numai după achitarea la zi a tuturor debitelor". Prin urmare, şmecheria e că Transgex vrea să se acopere legal, vrând ca oamenii să semneze o solicitare de debranşare. Încearcă o modalitate de a înşela cetăţenii", a acuzat Horea Vuşcan, într-o conferinţă de presă.

Şeful MVDA Bihor a mai spus că Transgex nu are dreptul de a rezilia contractul decât în caz de "forţă majoră". "M-am întâlnit cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi am stabilit că fiecare va trimite azi (n.r. - marţi) o adresă către Transgex prin care să răspundă că nu au dreptul să le rezilieze contractele", a mai spus Vuşcan. El a adăugat că, dacă totuşi firma va continua demersul, asociaţiile o vor acţiona în instanţă şi o vor reclama la Protecţia Consumatorului.

Miting de Ziua Naţională

În plus, Horea Vuşcan susţine că în cazul în care la sfârşitul lunii Transgex va debranşa cele aproximativ 3.500-4.000 de apartamente încălzite pe bază de apă geotermală, locuitorii din Ioşia vor ieşi la un miting în faţa Primăriei, chiar de Ziua Naţională, pe 1 decembrie. "Dacă locuitorii vor rămâne fără căldură, ne vom vedea în faţă la Primărie. Nu cred că domnului primar şi domnului Iacobescu (n.r. - director general Transgex) le va plăcea acest lucru", a ameninţat Vuşcan.

În cadrul aceleaşi conferinţe de presă, şeful MVDA Bihor a declarat că unii dintre preşedinţii de asociaţii sunt speriaţi că ar putea fi presaţi de Primărie să accepte rezilierea contractului cu Transgex. "Oamenilor le este frică de controalele Poliţiei Locale, aşa cum s-a întâmplat în 2008 cu RER şi Urbana, când au fost ameninţaţi cu amenzi dacă nu trec la RER", a susţinut Vuşcan.