În Monitorul Oficial nr. 1000 din 18 decembrie 2017 a fost publicată Decizia nr. 651/2017 a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că pot face obiectul recursului în casaţie şi hotărârile pronunţate ca urmare a recunoaşterii învinuirii.
Deşi anterior Curtea Constituţională respinsese mai multe excepţii de neconstituţionalitate, prin această decizie şi-a reconsiderat poziţia arătând că este neconstituţional să privezi de dreptul la recurs în casaţie atât persoana care şi-a recunoscut învinuirea, cât şi procurorul.
În motivarea deciziei se arată că reconsiderarea jurisprudenţei Curţii s-a făcut ca urmare a reducerii marjei de apreciere a legiuitorului în domeniul căilor extraordinare de atac şi al sporirii garanţiilor care însoţesc accesul liber la justiţie.
Curtea constată că excluderea posibilităţii atacării cu recurs în casaţie a soluţiilor pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii creează discriminare atât pentru inculpat, cât şi pentru partea civilă şi partea responsabilă civilmente, faţă de părţile din cauzele penale soluţionate potrivit procedurii de drept comun, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi.
Chiar părţile din aceeaşi cauză au parte de un tratament juridic diferit cu privire la posibilitatea de a declara calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, în funcţie de unicul criteriu al manifestării de voinţă a inculpatului, respectiv a unuia dintre inculpaţi, de a opta sau nu pentru judecarea cauzei potrivit procedurii privind recunoaşterea învinuirii. În acest fel, partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt puse în situaţia de a nu avea acces la calea extraordinară de atac a recursului în casaţie doar prin voinţa inculpatului de a urma procedura privind recunoaşterea învinuirii. Totodată, este posibil ca, în aceeaşi cauză, unii inculpaţi să fie judecaţi după procedura simplificată, iar ceilalţi potrivit procedurii de drept comun.
Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate creează, cu privire la persoane aflate în situaţii similare, o vădită inegalitate de tratament sub aspectul recunoaşterii liberului acces la justiţie, în componenta sa referitoare la dreptul la un proces echitabil, această inegalitate nefiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil.