Un hotel pentru "fumătorii de canabis" a fost inaugurat în Los Angeles. Hotelul, care poartă numele de Normandie, a devenit, începând de marţi seară, primul spaţiu de cazare din SUA care permite fumarea canabisului în interiorul său, informează AFP.

Potrivit proprietarilor hotelului, clienţii "nu vor mai avea nevoie să pună prosoape sub uşi pentru ca fumul să nu iasă pe hol". "Este logic. Ne aflăm într-un oraş mare. Aveau nevoie de mine, iar eu aveam nevoie de o schimbare", a declarat Dennis Peron, unul dintre proprietarii hotelului şi un militant pentru folosirea marijuanei în scopuri medicale.

"Uitaţi Amsterdamul. Ne aflăm la intersecţia străzii nr. 6 cu strada Normandie", a precizat Richard Eastman, însărcinat cu activităţile de promovare a hotelului.

Un sejur de două nopţi la hotelul Normandie costă 420 de dolari. Nu se ştie, deocamdată, dacă în acest preţ este inclusă şi "iarba", sau dacă oaspeţii trebuie să-şi aducă propriile rezerve de canabis.

Hotelul Normandie este situat în centrul cartierului coreean din Los Angeles şi a fost construit în anul 1920.