Hotelul DoubleTree by Hilton din Oradea, de patru stele, ar urma să fie scos la vânzare. Consiliul de administraţie al companiei SIF Hoteluri va propune, în luna martie, Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor scoaterea la vânzare, împreună cu toate bunurile mobile, imobile, corporale sau necorporale şi contractele aferente, a acestui hotel.

Informaţia apare în anunţul public prin care compania îi convoacă pe acţionari la AGEA, pe 17 martie 2022.

Măsura este propusă sub semnătura şefei Consiliului de Administraţie, Teodora Sferdian, "în urma unei analize interne aprofundate" şi este motivată prin faptul că "activitatea hotelurilor din patrimoniul SIF Hoteluri a fost grav afectată de criza generată de pandemie". 

Concret, sunt enumerate: "rezultatul negativ înregistrat de la deschidere până în prezent de Hotel Doubletree by Hilton Oradea şi evitarea acumulării unor pierderi suplimentare; costurile de brand şi management ridicate; necesarul ridicat de CAPEX pentru compensarea uzurii fizice şi morale a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar; lipsa acută de personal calificat şi creşterea preţurilor la materii prime, mărfuri, utilităţi etc; riscul continuării pandemiei pe perioade mai lungi de timp care să submineze activitatea şi veniturile generate de ansamblul hotelier; criza economică post-pandemică".

De asemenea, CA-ul SIF Hoteluri arată că nu există "perspective realiste/sustenabile de creştere a afacerii hotelului care să conducă la îmbunătăţirea substanţială şi efectivă a indicatorilor de performanţă".

Drept urmare, "se înaintează spre aprobarea acţionarilor propunerea de vânzare a hotelului DoubleTree by Hilton Oradea, împreună cu toate bunurile mobile, imobile, corporale sau necorporale şi contractele aferente continuării şi desfăşurării activităţii hoteliere la cele mai înalte standarde de calitate, sub forma unui transfer de active şi pasive cu titlu universal de bunuri, acestea nefiind tratate în mod individual, ci ca un tot unitar care reprezintă o afacere independentă în conformitate cu prevederile Codului Fiscal". 

Dacă propunerea va fi acceptată de AGEA, hotelul va fi evaluat, iar apoi scos la vânzare. DoubleTree by Hilton din Oradea a fost inaugurat în toamna anului 2012.

Convocatorul AGEA (sursa: sifhoteluri.ro)

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!