Oamenii şi, prin extensie, companiile reacţionează diferit la succes. O strategie foarte bună poate înlătura probleme care vin împreună cu succesul. O creştere prea mare şi prea rapidă poate să cauzeze mai multe probleme decât zile senine.

Un caz recent este Pebble, start-up-ul care a luat naştere prin Kickstarter. Pebble a adus pe piaţă ceea ce considerăm astăzi un smartwatch – un gadget ce se pune la încheietură, arată timpul, notificările şi alte informaţii ce pot fi transferate dintr-un smartphone. Campania de strângere de fonduri i-a luat prin surprindere pe cei de la Pebble, fiind nevoiţi să crească rapid echipa şi să lucreze multe ore suplimentare pentru a aduce produsul pe piaţă. Ceasul inteligent Pebble a prins şi a doua generaţie, însă a fost cumpărat ulterior de către Fitbit, producătorul de brăţări fitness.

Un alt caz este cel al taiwanezilor de la HTC. Aceştia s-au făcut cunoscuţi prin aducerea pe piaţă a PDA-urilor ce rulau vechiul sistem de operare mobil de la Microsoft. Încă de pe atunci, HTC a venit cu câteva concepte ce i-au pus imediat în topul producătorilor. Deşi Windows Mobile nu era o bucurie estetică, HTC a rezolvat problema prin lansarea de modele atractive. Seria Diamond rămâne în continuare un exemplu foarte bun al design-ului.

De partea cealaltă a lumii, nişte americani din California se pregăteau să lanseze un nou sistem de operare. Andy Rubin este cunoscut drept părintele Android, iar eforturile sale au început în 2005. Cu toate că ideile erau bune, Android a fost creat într-o lume în care butoanele fizice erau o certitudine foarte greu de crezut că va dispărea.

Lansarea primului iPhone a luat prin surprindere nu doar echipa Android, ci întreaga lume. Aşa că Andy Rubin şi echipa sa, acum sub umbrela Google, s-au întors la lucru şi, un an mai târziu, au ieşit pe piaţă cu primul smartphone Android cu ecran tactil: T-Mobile G1. În afara Statelor Unite, acesta a purtat numele de HTC Dream. Telefonul glisant a pus HTC pe harta noilor producători de smartphone, iar de acolo, taiwanezii au lansat telefoane din poziţia de lideri de piaţă.

Seria de telefoane HTC Desire s-a bucurat de succes, însă natura "deschisă" a sistemului de operare Android a permis şi altor producători să intre pe piaţă. Dintre aceştia, Samsung a acaparat imediat piaţa prin multitudinea de telefoane lansate. Alţi producători precum LG şi Motorola au adoptat tactici agresive de marketing, lăsând HTC într-un con de umbră.

Problema nu a fost că HTC n-a lansat suficiente modele pe piaţă la fel ca Samsung, LG sau Motorola. Spre deosebire de cei trei competitori, HTC nu a avut o prezenţă globală suficient de puternică. Samsung şi LG sunt producători de electronice şi electrocasnice cu o istorie lungă şi, mult mai important, cu parteneriate comerciale solidificate în timp. Motorola este părintele telefoniei mobile, motiv pentru care relaţiile sale cu operatorii sunt foarte bune.

Aşadar, pe lângă convingerea fanilor tehnologiei portabile, HTC a avut dificila sarcină de a convinge şi comercianţii din întreaga lume. Nici strategiile de marketing agresive nu au ajutat prea mult, chiar dacă imaginea HTC timp de doi ani a fost Robert Downey Jr.

Cu toate astea, HTC a avut ocazia de a lansa telefoane apreciate de către fanii taiwanezilor. Alegând să-şi calculeze mai atent paşii, HTC a lansat modele pe care criticii le-au apreciat din plin. Ultimul dintre ele este HTC U11, un smartphone dotat cu toate specificaţiile tehnice ale competitorilor, dar cu propria identitate.

Într-un mod foarte ciudat, seria de telefoane apreciate HTC a pornit de la modelul One M7 şi a continuat până la actualul HTC U11. De ce "U"? Datorită carcasei spate extrem de lucioasă, fabricată din sticlă, ce reflectă imaginea posesorului.

Este acesta suficient pentru a aduce HTC în topul vânzărilor de telefoane Android? Probabil că nu, însă este testamentul faptului că HTC rămâne unul dintre cei mai inspiraţi.

(Advertorial)