Poliţiştii orădeni au depistat, la un control în trafic, un gălăţean care transporta îmbrăcăminte suspectă de a fi contrafăcută, sub mărci căutate, precum Hugo Boss, Armani, Tommy Hilfiger, Dsquared2 sau Polo Ralph Lauren.

„Miercuri, 14 iunie a.c., la ora 17.30, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au depistat în trafic un bărbat de 32 de ani, din comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, în timp ce transporta cu un autoturism 107 diferite articole de îmbrăcăminte, respectiv cămăşi, tricouri şi pantaloni scurţi, fără documente de provenienţă, susceptibile de a fi contrafăcute”, arată un comunicat de joi al Poliţiei Bihor.

Individul a fost „dezbrăcat” de ţinutele fake pe care voia să le plaseze pe piaţă. „Bunurile, în valoare totală de aproximativ 6.500 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, precizează documentul.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.