Jandarmi orădeni din cadrul compartimentului Prevenire şi Combatere a Criminalităţii au mers miercuri la şcoală. Nu ca să participe la cursuri, ci să ţină ei un curs ce promovează antiviolenţa în sport.

Liceenii de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul au aflat că există Legea 4 din 2008, care reglementează modul în care spectatorii pot lua parte la competiţiile sportive, şi îndeosebi ce obligaţii au.

Pentru a-i ajuta să înţeleagă, jandarmii le-au arătat elevilor şi un spot al campaniei de antiviolenţă în sport, dar şi filmuleţe de la meciuri unde oamenii legii au avut de înfruntat acte de huliganism.

Elevii de la Viteazul au aflat şi care sunt amenzile pe care le pot primi, dar şi că pot fi cercetaţi penal pentru huliganism sau că pot primi interdicţie de a intra pe stadion.

Astfel de acţiuni vor continua prin şcolile orădene. „Reluăm acţiunile până când nu vom mai avea violenţă în sport", a precizat Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.