Veselie şi voie bună! Aşa s-ar putea caracteriza, pe scurt, Gala Premiilor lui Bihorel pe anul 2013. Desfăşurat la Hotel Continental, miercuri, 26 februarie, evenimentul a găzduit aproximativ 170 de persoane, invitaţi sau prieteni şi colaboratori ai BIHOREANULUI. A fost o reîntoarcere "la origini", hotelul condus de managerul Andrei Pop fiind locul în care au apărut, sub motoul "Să bem cu duşmanii", primele ediţii ale petrecerilor lui Bihorel. Mult mai modeste ca aceasta...

Între participanţii la Gală s-au numărat şefi din Poliţie, viceprimarii Oradiei Mircea Mălan şi Ovidiu Mureşan, directori din Primărie, administratorul special al CET Stănel Necula, rectorul Universităţii, Constantin Bungău, preşedintele Senatului, Sorin Curilă, lideri de partide, parlamentari, reprezentanţi ai administraţiei locale, oameni de afaceri, magistraţi, avocaţi, şefi de instituţii, jurnalişti ş.a.m.d.

Dintre ei, unii au primit premii care mai de care. De pildă, primarul Ilie Bolojan a primit o hartă cu Oradea Mare, care ocupă o importantă parte din România, iar europarlamentarul Laszlo Tokes, proaspăt tătic, a primit un costumaş de bebe, în culorile Stelei, ca să-şi amintească cu drag de ordinul retras, Steaua României. Bineînţeles, cu poezioarele de rigoare.

Aflaţi cine a fost cadorisit şi pentru ce motive la Gala Premiilor lui Bihorel pe anul 2013, pe www.bihorel.ro!