Evenimentul „I Love Hope” va avea loc vineri, 12 decembrie, la Sinagoga Neologă Sion din Oradea. Ediția din acest an dorește să devină centrul inspirației, al emoției și al poveștilor care nasc curaj. Pe scenă vor urca mai mulți speakeri motivaționali, printre care Carmen Tănase, Narcisa Badea și Leonard Doroftei.

„De 20 de ani lumea vorbește despre succes, de câțiva ani despre eșec, dar prea puțini despre lucrurile care ne motivează să facem ceea ce facem în fiecare zi, prea puțini vorbesc despre speranță, credință, iubire, recunoștință, provocări, curaj, asumare, pasiune, disciplină, perseverență, despre cei care au pornit de la zero, crezând în visurile lor”, au transmis organizatorii evenimentului.

Ediția din acest an va fi moderată de prezentatorul de televiziune Dan Negru, „una dintre cele mai respectate și elegante voci ale televiziunii românești, un promotor al valorilor și al autenticității”, după cum îl prezintă organizatorii. 

În plus, vor fi prezente personalități din lumea sportului, a culturii, a televiziunii, a psihologiei, a voluntariatului și a artei – „oameni care au trăit căderi, reinventări și victorii”.

Printre aceștia se numără campionul mondial WBA Leonard Doroftei, actrița Carmen Tănase, psihologa și autoarea Simona Ciff, tânărul antreprenor Daniel Cafeluță, speakerul Darius Marza, mentalistul și entertainerul Simion Ștefan, înotătorul Avram Iancu, notarul Diana Geambașu, finalista la Vocea României în 2024 Narcisa Badea, fondatorul proiectului „Părinți Salvatori” Vasile Vlașin, președintele Asociației Sfântul Vincențiu de Paul și fondatorul Ambulanței pentru Copii Kiss Balász, dar și cofondatorul DharmaProject11 Obsersterescu Sorin.

„Această ediție îi este dedicată fiecărui om care a pornit de la zero, a schimbat durerea în sens și scop, a crezut în transformare când nimeni nu mai credea, a ales speranța, credința și dragostea ca mod de viață”, au mai anunțat organizatorii.

„I Love Hope”, organizat de Ionuț Coman - un tânăr care se află în spatele mai multor acțiuni caritabile și ecologice din Bihor, cum ar fi „Plantăm Speranță” - se va desfășura între orele 17:30-22:00, la Sinagoga Neologă Sion. Doritorii vor trebui să-și achiziționeze bilet în prealabil, acestea fiind disponibile pe site-ul evenimentului. Pentru elevi și studenți, prețurile biletelor încep de la 150 de lei, iar pentru restul categoriilor, prețul de start este de 280 de lei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!