Dacă au ales ori sunt nevoiţi să-şi petreacă sărbătorile acasă, orădenii - mai ales cei mici - nu se vor putea plânge că nu vor avea ce să facă în oraş.

Cei mici pot avea o vacanţă plină la patinoare, la cinematografele care au programat din plin filme de animaţie şi la Orăşelul Copiilor, care a pregătit un Revelion anume pentru ei. Cât despre cei mari, sunt chemaţi să întâmpine Noul An ca de obicei, în centrul oraşului, dar de data aceasta fără vedete, ci doar cu un foc de artificii despre care edilii spun, totuşi, că va fi de neuitat.

Vine Moşul!

Dacă bradul e îmbodobit şi casa pregătită, copiii ştiu că se apropie sosirea lui Moş Crăciun. Înainte să se furişeze în casa fiecăruia, bătrânul cel darnic ajunge la Oradea cu trenul, în dimineaţa de Ajun, pe 24 decembrie. Ca în fiecare an, micuţii îl pot aştepta la ora 10 în Gară, unde va împărţi sute de cadouri, pregătite de municipalitate.

"Pregătim 900-1.000 de pacheţele cu ciocolată, biscuiţi, napolitane şi cereale, şi sperăm ca de data asta să ajungă pentru toţi, nu să păţim ca în alţi ani, când au rămas copii dezamăgiţi că Moşul n-a avut cadouri destule", spune Mircea Oaie, şeful Direcţiei Organizare Evenimente din cadrul Primăriei.
De la Gară, Moşul va urca într-o caleaşcă şi va face o plimbare pe traseul bulevardul Magheru - podul Dacia - strada Independenţei, pentru a ajunge în jurul orei 12 în faţa Primăriei, unde va împărţi o a doua serie de cadouri. Mult aşteptatul Moş va ajunge apoi şi la Orăşelul Copiilor, unde îşi va deşerta şi restul tolbei pentru copiii care s-au pregătit să-i spună poezii.

Distracţie pe gheaţă

Pentru că tot e vacanţă, cei mici (dar nici pe adulţi nu-i împiedică nimeni) pot să se dea cu patinele după pofta inimii. Lotus Center şi-a deschis deja patinoarul întins pe circa 600 de metri pătraţi şi îşi aşteaptă clienţii de luni până duminică, de la ora 10 până la miezul nopţii. Accesul pentru o zi întreagă costă 8 lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi, iar închirierea unei perechi de patine 10 lei.

Şi patinoarul de la Orăşelul Copiilor urmează să fie deschis săptămâna aceasta, spune directorul Administraţiei Imobiliare Oradea, Cristian Beltechi, aici accesul fiind, ca de obicei, gratuit, iar închirierea patinelor va costa 5 lei.

Tot pentru cei mici sunt pregătite o mulţime de filme într-o sală anume amenajată a Era Shopping Park, unde în weekendul 28-29 decembrie vor rula filme de animaţie, cu acces gratuit. Sâmbătă, de la ora 11, e programat "Kung Fu Panda", iar duminică, de la aceeaşi oră, "Motanul încălţat", ambele dublate în limba română. De altfel, în această perioadă şi programul cinematografelor Cortina şi Palace este plin cu filme de animaţie şi pentru copii.

Revelion cu ai noştri

Pentru că nici măcar în noaptea dintre ani cei mici nu-şi pot face de cap zăbovind foarte mult, Orăşelul Copiilor le organizează un Revelion special cu câteva zile mai devreme. Petrecerea e anunţată pentru duminică, 29 decembrie, de la ora 17, şi va cuprinde spectacole ale formaţiei Meda Music şi ale grupulului Floare de Lotus, de la Palatul Copiilor. Programul include şi o discotecă cu animatori care îi vor învăţa pe doritori diverse coregrafii, clovnul Igor va oferi momente de animaţie, iar un grup de actori va juca o piesă de teatru în limba maghiară.

De Revelionul cel "adevărat", municipalitatea organizează pentru cei mari, ca de obicei, un spectacol în aer liber în Piaţa Unirii. De data aceasta, însă, pe scenă vor urca doar interpreţi locali. "În 2013 s-au perindat în Oradea mulţi artişti cunoscuţi. Nu avea rost să-i repetăm acum, mai ales că de Revelion tarifele sunt cel puţin duble", explică Mircea Oaie "austeritatea". Ca urmare, pe 31 decembrie, de la ora 21, show-ul din centru va începe cu mixuri de DJ, urmate la ora 23 de recitalurile orădencelor Ana Maria Mihăieş, Florena Şandro şi Denisa Moşincat, cunoscute prin participarea la emisiunile X Factor şi Vocea României. Cumpăna dintre ani va fi luminată de un foc de artificii pe care organizatorii îl promit însă spectaculos. Bineînţeles, cu speranţa că 2014 va fi mai luminos şi mai bun...