Lemn, mărgele, paiete, pietre, aţă de pescuit, textile, carton... Aproape orice e considerat materie primă pentru artizanii de astăzi.

Internetul abundă în site-urile lor de promovare, în modele, sfaturi şi mici secrete. Dar nicio bază de date nu poate cuprinde tot ce înseamnă crearea obiectelor hand-made, pentru că originea lor stă, în primul rând, în sufletul artiştilor...

Bijuterii unicat

Cel mai des întâlnite obiecte hand-made sunt bijuteriile. Sunt uşor de confecţionat şi se şi vând mai uşor ca alte produse făcute de mână. Mihaela Simai e unul din orădenii care s-au specializat în aşa ceva. A început în urmă cu şapte ani, răspunzând unei provocări lansate de bunica sa. "Am încercat să fac o pereche de cercei din două fire de sârmă. Mi-a reuşit", povesteşte Mihaela, care acum are 28 de ani. Cu ce avea la îndemână, făcea zilnic noi bijuterii. Şi prietenele ei erau încântate. Toate purtau cercei-unicat, pentru că Mihaela nu face niciodată acelaşi model în mai mult de un exemplar. "Cel puţin culoarea diferă", explică artista, care lucrează în prezent doar cu fir de pescuit şi cu mărgele, în modelele imaginate numai de ea.

Piaţa locală a materiilor prime pe care le foloseşte a evoluat, astfel că, dacă la început Mihaela abia găsea cârlige pentru cercei, acum rafturile cu materiale îi sunt pline. Numărul modelelor create l-a pierdut, dar spune că fiecare a fost mereu şi mereu mai complex. Cert este că modelul cel mai cu drag îi este cel al setului de cercei plus colier pe care l-a purtat ca mireasă. "Îi ador şi acum mai mult decât orice alt model", se destăinuie ea.

Tânăra vrea acum să-şi transforme hobby-ul într-o activitate care să-i aducă şi cât mai mulţi bani, aşa că şi-a făcut un blog, see-my-bijoux.blogspot.com, unde postează poze cu bijuteriile pe care le-a creat.

La târg

Împreună cu un prieten, Mihaela vrea să organizeze, pe 9-10 ianuarie, un târg de hand-made în Oradea, sperând să atragă astfel atenţia asupra muncii artizanilor şi, de ce nu, să dea şi altor confraţi posibilitatea să se promoveze.

"Noi nu vrem să ne îmbogăţim, dar ne-ar plăcea să fim ceva mai preţuiţi. La români e cam greu, ce-i drept, că se găsesc atâtea chinezării...", spune amicul Mihaelei, Alex Bugnariu, şi el artist hand-made.

Oferta lui, expusă pe initiatic-art.blogspot.com, e mai vastă. Face de la bijuterii şi sfeşnice din trunchiuri de copaci până la lustre din sfoară şi beţe de bambus. "Trunchiul de mesteacăn, de pildă, îl împart în trei, şi fac un sfeşnic pentru trei lumânări", explică el cu atât de multă uşurinţă, de parcă oricine ar putea face asta. La fel vorbeşte şi despre felul în care soţia sa, Claudia, creează poncho-uri şi tunici. "Foloseşte numai materiale naturale, nimic sintetic, singură le croieşte, singură le coase", explică Alex.

Nu vând atât de mult încât să trăiască numai din asta, dar cei doi se mulţumesc şi aşa. "De obicei, un produs de mână costă, pentru că are în el muncă migăloasă, dar nu mulţi apreciază asta", spune tânărul. De pildă, preţurile unui poncho se învârt pe la 100 de lei, iar cele ale tunicilor între 70 şi 90. "Între clienţi, orădenii sunt mai puţini, majoritatea sunt din alte judeţe", zice Alex, oarecum dezamăgit de gusturile concitadinilor.

Afacere din mărgele

În timp ce pentru Mihaela şi Alex hand-made reprezintă mai mult un hobby, Gabriela Postole a trecut la nivelul următor, transformându-l în afacere. Gabi lucrează bijuterii de patru ani, iar de doi ani are şi un magazin unde le vinde, Brio Collection. "Lucrez din sticlă, plastic, lemn, sidef sau pietre semipreţioase, pe care le cumpăr din Ungaria sau de pe net, pentru că-s mai ieftine ca la noi". Îi plac bijuteriile tematice, astfel că acum a scos o mini-serie de accesorii şi bijuterii în forme de îngeraşi, fulgi sau brăduţi, potrivite pentru Crăciun.

Pentru a-şi promova bijuteriile, Gabriela are un site şi un catalog tipărit lunar, pe care îl distribuie în toată ţara. Cerceii ei costă între 5 şi 12 lei, iar colierele cam 20 de lei, şi sunt zile când nu reuşeşte să expedieze toate comenzile ce i se fac. "În Oradea nu prea au trecere, dar în ţară merg foarte bine", zice tânăra.

Pentru că lucrează şi cu cristale Swarovski, Gabi are cliente sigure miresele. Dar "bijuteriile cu cristale le fac la comandă, pentru că presupun investiţii mai mari", explică ea.

La Carnaval!

Hand-made-ul orădean nu se rezumă doar la bijuterii. Carmen Pantea, de profesie traducător, face măşti veneţiene şi chiar le exportă în Italia. "În urmă cu trei ani, o prietenă m-a rugat să-i pictez nişte măşti pe perete. Aşa s-a născut ideea", povesteşte Carmen. A urmat un curs la Veneţia, dar zice că niciun profesor nu îţi împărtăşeşte tot, ci meseria se fură. "Am învăţat lucrând. La început, aruncam la gunoi zeci de măşti nereuşite".

Măştile bărbăteşti sunt făcute din piele, iar cele femeieşti din cartapesta, un material compus din straturi foarte subţiri de carton, suprapuse şi îmbinate cu răşină. "Întâi le pictez, apoi le decorez cu ştrasuri, dantele, mărgele, pene, cristale...", explică tânăra. Preţurile variază, în funcţie de materialele folosite. "În medie, între 30 şi 100 de lei", precizează Carmen, adăugând că fiecare produs e unicat. "Nici nu cred că mi-ar ieşi duplicate"...

În trei ani, a făcut mii de măşti, iar pe cele mai multe le vinde în străinătate. "Am clienţi fideli la Veneţia, în Franţa, Luxemburg, Irlanda. În România nu prea... Aici oamenii nu cumpără cărţi, cine să dea bani pe măşti?". La fel ca alţi colegi de breaslă, şi Carmen s-a resemnat că românii sunt un popor paradoxal: gata să dea bani pentru produse din import, dar zgârciţi şi neinteresaţi de ceea ce se face acasă...


VINE CRĂCIUNUL!
Carul lui Moşu'

20 car cu Mela.jpgÎn luna cadourilor, mulţi sunt neinspiraţi când vine vorba de a alege ceva pentru cei dragi. O propunere a artizanilor orădeni sunt aranjamentele tematice. Melania Enache (medalion) foloseşte fructe, globuri, lumânări, panglici şi ce mai are la îndemână pentru a crea aranjamente festive de Crăciun.

Una din lucrările pe care o îndrăgeşte cel mai mult este un car, tras de un ren. "Renul l-am făcut din fire de iarbă uscate, pe care am aplicat sclipici auriu, are mărgele în loc de hăţuri, iar înăuntru am pus ca încărcătură lumânări, globuri, mere şi un îngeraş", îşi descrie Mela cea mai recentă creaţie. Un asemenea produs se vinde într-un magazin din centru cu preţuri începând de la 50 de lei.