Editura Humanitas și revista „Familia” vă invită vineri, 16 februarie, de la ora 18, la librăria Humanitas din Oradea, la o întâlnire cu Mihnea Măruță, autorul cărții „Identitatea virtuală. Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare, și cu Dan-Liviu Boeriu. 

Dezbaterea va fi urmată de o sesiune de autografe.

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Revistei Familia.

***
„Sunt două obsesii fundamentale care presează continuu, conștient sau subconștient, individul uman. A-și dovedi sieși prin ceilalți că este prezent în lume și a nu fi absent nici după moarte. Ele creează pe internet extensia lui fantomatică, pe care Mihnea Măruță o analizează și o reinventează convocând filozofi de la Aristotel până la Heidegger și după, cu o rigoare științifică și o adecvare literară cum rar am întâlnit. Este cea mai bună carte despre relația real–digital–virtual pe care am citit-o vreodată” - Cristian Tudor Popescu

„Mihnea Măruță face parte din specia de gânditori pentru care filozofia nu e filozofare asupra filozofiei, ci atacarea, cu un arsenal puternic și variat, a unei probleme concrete – destinul nostru în lumea aparențelor digitale. Rareori mi s-a întâmplat să întâlnesc atâta originalitate și curaj intelectual” - Vlad Zografi

***
MIHNEA MĂRUȚĂ s-a născut în 1969 la Cluj și a absolvit Facultatea de Filozofie a Universității „Babeș-Bolyai“. După revoluția din 1989, fascinat de ceea ce se întâmpla în spațiul public, a abandonat Facultatea de Matematică, unde era student în anul II, și a devenit reporter, apoi secretar de redacție la revista NU – un săptămânal care a rezistat până în decembrie 1993. A lucrat în presă mai bine de 20 de ani – timp în care a fost, printre altele, redactor-șef al ziarelor Cotidianul (2007–2008) și Adevărul (2012). Pe lângă cele două ziare naționale, a mai condus săptămânalul Clujeanul, cotidianul Ziarul Clujeanului, precum și publicațiile online Oradecluj.ro și PressOne.ro. În 2021 și-a luat doctoratul în filozofie, sub îndrumarea profesorului Aurel Codoban. În prezent predă cursul de filozofia comunicării la Departamentul de Jurnalism din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“. Identitatea virtuală – debutul său în volum – este o versiune multimedia a tezei sale de doctorat.

Pagina evenimentului pe Facebook.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!