Cu două săptămâni înainte de prima etapă a repartizării computerizate la liceu, Ministerul Educației a publicat ierarhia elevilor din fiecare județ, în funcție de media de admitere. Trebuie menționat că numele elevilor sunt anonimizate.

Din primii 20 de elevi din Bihor, jumătate au învățat la Colegiul Emanuil Gojdu și la Școala Oltea Doamna.

Mai precis, clasamentul debutează cu patru eleve care au media 10, fiind vorba de aceleași care au luat zece pe linie la Evaluarea Națională și care, pentru că au avut aceeași medie și la absolvirea gimnaziului, vor intra la liceu cu punctaj maxim. Este vorba despre Jaqueline Blaga de la Liceul Greco Catolic Iuliu Maniu, Teodora Buda de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, Alexia Isdrăilă de la Liceul Ortodox Episcop Roman Ciorogariu şi Alissa Borz de la Şcoala Gimnazială Oltea Doamna.

Clasamentul continuă cu doi elevi cu media de admitere 9,96, unul absolvent al Colegiului Emanuil Gojdu, iar altul al Liceului Teoretic Gabriel Țepelea Borod. Următorii în ierarhie sunt trei elevi cu media 9,93 (câte unul de la Gojdu, Oltea Doamna și Școala Gimnazială Octavian Goga Oradea), apoi alți șase cu media 9,92 (doi de la Liceul Vocațional Nicolae Bolcaș Beiuș și câte unul de la Colegiul Emanuil Gojdu, Liceul Teoretic Constantin Șerban Aleșd, Școala Oltea Doamna Oradea, Colegiul Național Mihai Eminescu Oradea).

Topul celor mai buni absolvenți de gimnaziu din Bihor continuă cu patru elevi cu media 9,91 (doi de la Școala Oltea Doamna și câte unul de la Colegiul Onisifor Ghibu Oradea și Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir Oradea), și un elev cu media 9,89 (absolvent al Colegiului Emanuil Gojdu).

În total, ierarhia din Bihor cuprinde 4.221 de elevi absolvenți de clasa a VIII-a. Cea mai mică medie de admitere, 2,19, este a unui elev de la Școala Gimnazială nr. 1 Drăgești, care a terminat gimnaziul cu media 5,97 și a obținut la Evaluarea Națională media 1,25.

În zilele următoare, elevii și părinții vor trebui să completeze fișele de înscriere la liceu, notând școlile și specializarea la care vor să învețe în anii de liceu. Prima etapă a repartizării computerizate este programată pe 14 iulie.

Calendarul admiterii la liceu:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!