Deşi nu va mai candida pentru încă un mandat, liderul grupului UDMR, Kirei Melinda, nu va ieşi de tot din dezbaterile Consiliului Local Oradea.

Săptămâna trecută, aceasta şi-a anunţat viitorii foşti colegi că a dat în judecată instituţia, cerând anularea Hotărârii 522 din iunie 2020, care stabileşte la 381,6 lei contribuţia lunară a părinţilor la cheltuielile pentru întreţinerea copiilor în creşe, sumă considerată de udemeristă ca fiind umflată cu cheltuielile de personal, care nu trebuiau luate în calcul.

Consiliera s-a ambiţionat să se plângă Tribunalului Bihor după ce nici Primăria Oradea, nici Prefectura nu i-au răspuns în termenul legal de 30 de zile la plângerea prealabilă prin care cerea anularea normativului.

Altfel spus, iese din Consiliul Local trântind uşa în urma ei atât de tare încât ecoul se va auzi şi în următorul mandat...