Departamentul pentru Situații de Urgență trimite o echipă de control la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, după ce mama unei fetițe de un an și 11 luni a acuzat echipajul care le transporta la spital că a oprit pentru cumpărături.
Femeia, care a filmat o parte a incidentului, susține că drumul de aproximativ 44 de kilometri a durat aproape două ore, iar copila, care avea febră, a început să vomite în ambulanță.
„Am stat circa 10 minute opriți”
Cazul a fost făcut public de mama copilei, care a relatat pentru Știrile Kanal D că a solicitat ajutor prin 112 din cauza febrei fetiței. Potrivit femeii, în timpul transportului spre spital, ambulanțierul ar fi coborât pentru a cumpăra fructe și legume.
„Și-a făcut viața, omul și-a luat… îi era poftă de pepene, și-a luat zarzavat. Așa cred că am stat circa 10 minute opriți acolo, că negocia cu vânzătorul de acolo”, a declarat mama pentru aceeași televiziune.
Femeia a filmat oprirea, iar imaginile au ajuns în spațiul public. Ea susține că, ulterior, starea copilei s-a înrăutățit și a fost nevoită să atragă atenția echipajului.
„Copilul meu a început să vomite foarte tare. Am bătut în geam, a oprit Salvarea, s-au dat jos oamenii. M-au pus să mă dau jos cu copilul, mă chinuiam să șterg copilul, să îi dau o gură de apă. Am făcut aproape două ore de aici, de la noi, până la Bacău”, a mai povestit femeia.
Potrivit Știrile Kanal D și Adevărul, fetița a fost diagnosticată la spital cu o infecție ușoară și se află în afara oricărui pericol.
DSU face verificări
În urma apariției imaginilor, DSU a anunțat vineri că s-a autosesizat. „Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, din care rezultă că un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău ar fi oprit pentru efectuarea unor cumpărături în timp ce transporta un pacient către o unitate medicală, Departamentul pentru Situații de Urgență s-a autosesizat și va dispune efectuarea unui control prin trimiterea unei echipe de inspecție la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău”, se arată în poziția oficială a instituției.
Inspectorii urmează să verifice împrejurările în care s-a produs incidentul, precum și modul în care au fost respectate obligațiile profesionale și procedurile operaționale.
„Verificările au ca scop stabilirea cu exactitate a situației de fapt, iar în funcție de concluziile acestora vor fi dispuse măsurile care se impun, în conformitate cu prevederile legale”, a precizat DSU.
Instituția a mai transmis că orice situație care poate afecta siguranța pacienților sau încrederea cetățenilor în serviciile de urgență este tratată „cu maximă seriozitate” și a reafirmat obligația personalului de a respecta normele legale, profesionale și deontologice.