Ultima etapă a preselecţiilor pentru emisiunea "Românii au talent" a fost difuzată, vineri seară, de Pro TV. La preselecţiile de la Oradea au reuşit să obţină răspunsuri pozitive mai mulţi concurenţi.

Dansatorii Ilaria Cherloabă şi Cornel Ogrean, ambii foşti participanţi la emisiunea "Dansez pentru tine", de exemplu, au reuşit să treacă mai departe cu un număr energic. Andra şi-a recunoscut pe loc fostul partener de dans din emisiunea prezentată de Ştefan Bănică jr. şi de Iulia Vântur.

Tot în ediţia de vineri a fost prezentat şi numărul de street dance adus pe scenă de trupa H2O din care face parte şi Attila Hainer, orădeanul care a obţinut locul II în cel mai recent sezon al emisiunii "Dansez pentru tine".

O apariţie inedită au avut-o "bunicuţele majorete" de la Asociaţia Pensionarilor Maghiari din Salonta. Dacă Mihai Petre a considerat că momentul lor nu ar trebui să treacă mai departe, Andra şi Andi Moisescu le-au trimis în etapa următoare. Tot din Salonta, trupa de copii "Infinity" a obţinut trei "da". De la Oradea au mai trecut de preselecţii Ansamblul Folcloric "Zestrea Buduresei" şi trupa de dans Switch Crew.

Ediţia de sâmbătă a adus în plus şi anunţarea primilor semifinalişti ai emisiunii-concurs. Formatul emisiunii presupune ca, din numărul mare de concurenţi admişi la preselecţii, doar 60, aleși de jurați, să se întreacă în 5 semifinale.

Astfel în prima semifinală, care se va desfășura pe 5 aprilie, din Oradea vor evolua Anca Căuş, care a interpretat melodia "Objection" a Shakirei şi l-a uimit pe Mihai Petre cu atitudinea ei, Ştefan Călin Marincaş, tânărul beiuşan descris de Andi Moisescu drept "nebunul perfect", biker-ul Roland Kiss, care a făcut acrobaţii pe două roţi, şi băieţii de la Parkour Oradea, care, la preselecţii, au sărit peste cei trei juraţi.