Premierul interimar Ilie Bolojan a fost, sâmbătă, invitatul special al ceremoniei de absolvire a promoției 2026 a Universității de Vest din Timișoara, instituție pe care și el a absolvit-o în urmă cu 33 de ani.
Bolojan le-a vorbit tinerilor despre anii săi de liceu și facultate, despre cum a lucrat ca primar al Oradiei și despre regulile care, spune el, l-au ghidat în viață.
„Nu premierul, ci absolventul”
În discursul său, Ilie Bolojan a ținut să precizeze că le vorbește tinerilor nu atât din postura de prim-ministru interimar, cât din cea de fost student al universității.
„În urmă cu 33 de ani - e o perioadă lungă, vă dați seama - am absolvit această universitate, dar și Universitatea Politehnică”, a spus Bolojan, arătând că, dacă ar fi fost invitat în alte etape ale vieții sale, ar fi putut vorbi ca profesor de matematică, antreprenor ori primar al Oradiei. „M-au invitat acum și le mulțumesc pentru această invitație, pentru că chiar dacă sunt un prim-ministru interimar, totuși vă vorbește nu premierul, ci absolventul de acum 33 de ani a acestei prestigioase universități”, a afirmat el.

Bolojan le-a spus absolvenților că vrea să le vorbească despre „muncă, pasiune și respect”, trei valori care, a arătat el, l-au ghidat în viață.
„Am învățat în acești ani, pe toate aceste poziții, că nu poți realiza nimic fără efort, că fără muncă susținută nu poți să faci performanță. Acesta e un element foarte important care nu vine de pe o zi pe alta, ci necesită perseverență și necesită efort”, a spus Bolojan.
El și-a amintit și de perioada în care a intrat la Liceul Emanuil Gojdu din Oradea, venind „de la țară, dintr-un sat mic”, și a povestit că a fost nevoie de doi ani de muncă intensă pentru a recupera diferența față de colegii săi. „Dacă veți lucra mai mult, dacă vă veți pregăti mai bine, cu siguranță veți vedea că dați rezultate mai bune”, le-a transmis absolvenților.

Exemplu din Oradea
Vorbind despre pasiune, Ilie Bolojan a evocat inclusiv perioada în care a condus Primăria Oradea și a spus că lucrurile făcute cu pasiune se văd în timp.
Fostul primar a dat ca exemplu lucrările de pavare din centrul Oradiei, în special de pe strada Vasile Alecsandri, unde, a spus el, au fost aduși meșteri italieni pentru montarea cuburilor de piatră. „Când vă veți duce pe o stradă în centru, în Oradea, pe Vasile Alecsandri, o să vezi cum s-au pus cubeții, cum i-au pus meșterii italieni. Rosturile sunt perfecte, nu-ți intră tocul acolo, totul stă perfect”, a spus Bolojan.
El le-a recomandat absolvenților să caute domeniile care îi pasionează, chiar dacă, în timp, își vor schimba profesia: „Atunci când lucrezi într-o zonă care te pasionează, cu siguranță dai maximum posibil de rezultate”.

Respect pentru părinți, profesori și comunitate
În ultima parte a discursului, Bolojan a vorbit despre respect: față de părinți, profesori, colegi, echipe și comunitățile din care fiecare face parte.
„Nu poți să faci nimic dacă acest element important nu-l ai”, a spus el, subliniind că succesul absolvenților se datorează, într-o măsură importantă, și sprijinului părinților.
Fostul primar al Oradiei a vorbit și despre respectul pentru instituții și pentru profesorii „care țin linia de calitate în învățământul românesc”, precum și despre importanța echipelor din spatele oamenilor aflați în funcții publice.
„Eu am fost un primar acceptabil pentru că am avut echipe puternice și oameni serioși în spate”, a spus Bolojan, mulțumindu-i inclusiv fostului său colaborator Mihai Jurca, prezent la eveniment.

Bolojan a adăugat că respectul față de comunitate, în cazul celor aflați în sectorul public, înseamnă și responsabilitate față de banii publici: „Forma noastră de respect a celor care suntem în sectorul public este să nu ne batem joc de banii care îi colectăm de la oameni, să guvernăm după reguli și să facem în așa fel încât serviciile publice să fie cât mai bune și să creăm condiții pentru dezvoltare”.
„Sunt convins că dacă veți munci, dacă veți merge pe drumul unde aveți cele mai bune talente, unde sunteți pasionați să obțineți rezultate și dacă veți avea respect pentru colegi, pentru echipele cu care lucrați, vă asigur că astea sunt niște ingrediente certe să aveți succes în viață”, a încheiat Ilie Bolojan.
Peste 2.000 de absolvenți
Evenimentul a avut loc în Piața Libertății din Timișoara și a reunit peste 2.000 de studenți ai promoției UVT 2026, alături de reprezentanți ai conducerii universității, profesori, organizații studențești, parteneri instituționali și invitați speciali. Programul a inclus discursul rectorului UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, intervenții ale invitaților, premierea șefilor de promoție și tradiționalul moment al aruncării tocilor.
„Trăim într-o perioadă în care viitorul nu mai vine, ci este chiar aici, bate la ușă cu insistență și, de multe ori, intră fără să mai bată. Schimbarea este cuvântul care ne caracterizează existența. Știm cu toții că diploma de absolvire nu mai este un bilet de garanție a succesului pe viitor, dar este un punct de pornire. Importante sunt cunoștințele voastre, competențele, capacitățile de adaptare, de inovare, chiar flexibilitatea, un cuvânt al viitorului”, le-a spus Pirtea absolvenților.

El le-a mai vorbit despre nevoia de a căuta și apăra adevărul, despre provocările aduse de inteligența artificială, care trebuie înțeleasă și folosită responsabil, nu lăsată să „anchilozeze mintea”, și le-a cerut tinerilor să fie nu doar absolvenți, ci ambasadori ai UVT, capabili să ducă mai departe valorile universității: profesionalism, curaj, adaptabilitate și excelență.
Discursul complet al premierului: