Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferință de presă în care a anunțat planul de reformă în privința pensionării magistraților, vorbind pe de altă parte și despre investiții.

Prim-ministrul a spus că Guvernul va propune creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani și limitarea pensiilor la maximum 70% din ultimul salariu net.

LIVE TEXT

Principalele declarații

- Echitate socială. În condițiile în care aceste pensii (n.r. - ale magistraților) sunt mult mai mari decât orice alte pensii din sectorul public și privat apare o nedreptate socială.

- Rezolvarea pensiilor ține de eficiența sistemului și actului de justiție. Se presupune că atunci când un om este la maturitatea vârstei profesioale peste 45-50 de ani să poată pune această experiență în serviciul public. 

- Una dintre problemele majore este ieșirea la pensie prea repede. Din cazurile pe care le avem în ultimii ani suntem în situația în care două treimi dintre magistrații din România ies la pensie la 47-48-49 de ani, este o vârstă redusă, este o vârstă a maturității profesionale în orice domeniu. Este o problemă de calitate, dar și una de sustenabilitate în anii următori. Nu mai avem oameni care să înlocuiască oamenii experimentați. Această propunere vine să crească vârsta de pensionare. 

- A doua problemă este că valoarea pensiei este la nivelul ultimului salariu. Am avut ani, înainte de 2020, în care datorită formulei prevăzute în lege: ca pensia unui magistrat să fie 80% din venitul BRUT. În fapt, 80% din venitul brut înseamnă mai multe decât venitul NET. Ani de zile pensiile au fost mai mari decât salariile, lucru total anormal, și nu există nicăieri. Am avut apoi faza de astăzi, în care s-a intoruds o frână la această prevedere și s-a adăugat „dar nu mai mult decât ultimul venit”, ceea ce înseamnă că în acești ani pensiile în această zonă au fost la nivelul ultimului salariu. Dacă facem un calcul, constatăm că o pensie medie în sistemul de justiție se ridică la aproximativ 25.000 de lei, adică 5.000 de euro net. O pensie în România este undeva la 500-600 de euro. 

- A treia problemă din sistem, care nu va fi rezolvată prin această propunere, pentru că trebuie gândită o lege de salarizare clară. Avem legi de salarizare interpretabile, neclare și care au fost forțate în interpretarea lor. Această situație care ține de calitatea legislației și interpretarea ei ne-a dus la o situație în care am avut peste 20.000 de acțiuni pentru drepturi salariale: pe diferențe salariale, sporuri etc. În urma unor sentințe în cascadă, guvernele României au trebuit să plătească aproximativ 10 miliarde de lei. 

- Ce propunem pentru primele două probleme? În primul rând, legat de vârstă și de vechime: propunem creșterea vârstei de pensionare și intrarea în pensie la vârsta de pensionare standard de 65 de ani. Față de vechimea de azi, de 25 de ani, propunem o creștere a vechimii la 35 de ani. 

- Dacă un magistrat optează să iasă mai repede la pensie, pierde cu fiecare an 2% din pensie. 

- Le mulțumesc celor care au ales să rămână în sistem, în activitate și după vârsta de azi de pensionare. 

- Cuantumul pensiei. Am făcut o analiză în UE. În afară de ușoare diferențe, pot să spun că vârsta de pensionare este cea de 65 de ani în toate țările UE. În ceea ce privește cuantumul pensiei, majoritatea țărilor au un procent care se referă la valoarea salariilor încasate în ultimii ani de activitate. Și din această medie de salarii se calculează procente: 60-70% din câștigurile nete. 

- În această situație, având analiza, am făcut o propunere care ține cont atât de acest principiu, dar și de formulele din legislația românească. 

- Propunerea este ca valoarea pensiiei unui magistrat să fie de maximum 70% din ultimul salariu NET. O valoare care oricum este la marja superioară a situației din țările UE. Calculul se face raportându-se la veniturile brute: un procent de 55% din venitul brut, dar nu mai mult de 70% din ultimul salariu net. 

- Vom comunica în această după amiază textele de lege, ca să poată fi analizate. Vom purta discuții în zile următoare cu toți cei interesați. Astfel să putem avea acest pachet definitivat săptămâna viitoare. 

- Astăzi, avem magistrați care au îndeplinit condițiile standard de pensionare. Pentru ca aceștia să nu părăsească sistemul, aceste propuneri sunt completate de dispoziții tranzitorii, care permit celor care astăzi lucrează în sistemul de Justiție și îndeplinesc condițiile de pensionare să se pensioneze după vechea lege și să lucreze și să rămână în activitate atât cât doresc, cât au capacitatea și dorința, astfel încât să nu avem fluctuații majore în sistemul de Justiție. 

Despre investiții

- La finalul acestei zile vom comunica Comisiei Europene propunerile pe care le facem pentru programul SAFE pentru investiții în apărare. Țările comunică Comisiei Europene lista de proiecte. Iar apoi se va stabili un mecanism prin care cele 150 de miliarde vor fi alocate pe țări. 

- Pachetul României va conține proiecte pe zona de apărare (dezvoltarea industriei naționale de apărare), dar de asemenea propunem și proiecte de infrastructură militară-civilă (coridoarele de transport importante). Și având în vedere volumul mare de lucrări pe autostrăzi, drumuri expres, cel puțin două proiecte urmează să fie propuse în acest pachet. Vom avea și componenta de dezvoltare logistică (ex. Portul Constanța). 

- PNRR: Să închidem lista de proiecte pentru cele 13,5 miliarde euro, pe componenta de grant. Să le grupăm așa încât să nu pierdem niciun leu. Presiunea pe care ministerele trebuie să o deruleze este să căutăm toate soluțiile să asigurăm front de lucru pentru constructori și fluxul de plăți. 

- PNRR - componenta de împrumuturi: Ne propunem, să accesăm cea mai mare sumă posibilă. Cum aceste proiecte nu pot fi fazate, vor fi propuse proiecte pentru care există garanția că vor fi finalizate. 

Întrebări și răspunsuri

- Am semnat demisia lui Dragoș Anastasiu, va fi trimisă la Cotroceni. (...) Nu încurajez mita. 

- Întrebat despre miile de pensii aflate deja în plată, pe care nu le rezolvă această propunere de reformă, care nu ar avea impact, Bolojan a spus: „Vă rog să vă gândiți că oamenii din Justiție vor mai munci 15 ani în loc să fie înlocuiți. Deci are un impact masiv”. 

- „Eu cred că este onorant să fii judecător. Și sunt convins că și în anii următori mulți tineri din România, care au un simț al dreptății pronunțat, vor intra în sistemul de Justiție. Are probabil - chiar și cu aceste modificări - cel mai bun sistem de salarizare și de pensionare din România. 

- „Aceste prevederi se vor aplica doar pentru viitor, pentru că nu putem da legi retroactive”. 

- Întrebat despre lipsa de reacție privitoare la cazul lui Dragoș Anastasiu și de ce nu i-a cerut demisia, premierul a spus: „Caut să nu iau decizii pe picior. Am încercat întotdeauna să văd ce fac colegii din echipă, în așa fel încât să aibă convingerea că se pot baza pe ceilalți”. 

- A fost întrebat, în contextul în care există o firmă fondată de Dragoș Anastasiu și Nicu Gheară, dacă este mulțumit de activitatea SRI: „Nu știu dacă există o legătură între activitatea unei instituții, SRI, și cunoștințele de-a lungul unei cariere de 20-30 de ani sau relațiile pe care un om care ocupă o funcție publică le are”. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!