La finalul ședinței Biroului Politic Național al PNL, în care s-a suspendat din postura de președinte interimar al partidului, lăsându-l în locul lui pe Cătălin Predoiu, Ilie Bolojan a declarat marți seara că este pregătit să devină președintele interimar al României, spunând că, prin atitudinea sa, va încerca să-i respecte pe cetățeni și să asigure stabilitatea țării.
După câteva declarații, el a stârnit rumoare în rândul jurnaliștilor când a plecat fără a accepta întrebări, spunând că trebuie făcută o separație între rolurile sale de până acum și cel pe care-l va prelua de miercuri, 12 februarie, adică cel de șef al statului.
Înlocuitorii
Însoțit de câțiva lideri ai PNL la nivel național, inclusiv Cătălin Predoiu, devenit înlocuitorul temporar al lui Bolojan la șefia partidului, și de senatorul liberal Mircea Abrudean, care-i va lua locul tot temporar în fruntea Senatului României, Ilie Bolojan a informat jurnaliștii despre măsurile stabilite în BPN înainte ca el să se despartă pentru o perioadă de partid.
„În această seară am fost suspendat din funcția de președinte al PNL pe perioada exercitării acestui mandat de 3 luni de zile, iar domnul primvicepreședinte Cătălin Predoiu a fost votat în unanimitate de Biroul Politic Național în calitate de președinte interimar. Dânsul, alături de ceilalți colegi, va asigura conducerea PNL în următoarele 3 luni”, a spus viitorul președinte interimar al României, anunțând totodată că la Senat locul său va fi luat de Mircea Abrudean, „în așa fel încât și funcționarea Senatului să se desfășoare în condiții bune”.
El a mai anunțat că, în ședința de marți, PNL-iștii au stabilit direcțiile principale de urmat pentru echipele de parlamentari și miniștri, cum ar fi susținerea măsurilor de reducere a deficitului țării, scăderea cheltuielilor de funcționare a unor entități, asigurarea absorbției fondurilor europene, susținerea reformei administrative și transferului de responsabilități către autoritățile locale.
„Pregătit”
Ilie Bolojan a mai spus că, astfel, este pregătit să ocupe pentru o vreme fotoliul de la Palatul Cotroceni.
„Cu aceste măsuri pe care le-am aprobat în această seară am lăsat, cred eu, împreună cu colegii, funcționale atât conducerea Senatului, conducerea Partidului Național Liberal și direcțiile principale pe care PNL le va susține în perioada următoare, inclusiv campania pentru alegerile prezidențiale. Și sunt deci pregătit ca începând de mâine să exercit această poziție onorantă la Cotroceni, încercând ca prin atitudinea pe care o voi avea să-i respect pe cetățenii României, să fac acest lucru cu decență, să susțin stabilitatea țării nostre, să garantăm partenerilor noștri internaționali că România este o țară de încredere și să reprezentăm cu demnitate România în exterior” – a spus de-acum fostul șef al PNL.
Apoi, Bolojan i-a dat cuvântul lui Cătălin Predoiu, spunând că ceilalți PNL-iști prezenți la declarații vor răspunde la întrebări politice, iar el nu va face alte comentarii, până miercuri, când va îmbrăca noul rol.
„Eu vă mulțumesc și dvs. pentru prezența la aceste declarații. Consider că trebuie făcută o separație între activitatea mea de până acum și cea pe care o voi derula de mâine încolo, din respect pentru cetățenii noștri. Începând de mâine vă voi răspunde la întrebările care sunt legate de poziția de responsabilitate pe care o să o asum”, a spus Ilie Bolojan, plecând de la pupitrul PNL, în timp ce o jurnalistă l-a întrebat totuși dacă se gândește să candideze la alegerile prezidențiale din luna mai. Întrebarea n-a primit răspuns. Câțiva dintre jurnaliști au plecat după el în mijlocul declarațiilor, încercând să obțină alte informații de la viitorul președinte al României.
Ceremonia de încheiere a mandatului lui Iohannis are loc miercuri, la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, pe Platoul Marinescu, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Citește și: