Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat vineri mai multe decrete privind numirea, dar și eliberarea din funcție a unor consilieri.

În primul rând, Cristian Diaconescu devine consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, precum și coordonator al Cancelariei Președintelui interimar. Fost candidat independent la alegerile prezidențiale, Diaconescu a fost de-a lungul carierei ministru de Externe al României, dar și ministru al Justiției, trecând prin mai multe partide.

El a fost judecător, apoi profesor în cadrul Institutului de Drept şi Relaţii Internaţionale, din Universitatea Bucureşti, unde a susţinut cursuri şi programe de pregătire privind tematica securităţii europene şi euro-atlantice. Ulterior, a fost profesor asociat al Universităţii Americane din Kuweit.


Inquam Photos / Octav Ganea

Tot vineri, consiliera lui Bolojan încă din mandatul de la CJ Bihor, în timpul căruia a fost și purtătoare de cuvânt a instituției, orădeanca Bianca Firezar, fostă jurnalistă, a fost numită în funcția de consilier de stat.


foto: Facebook 

De asemenea, Bogdan Mazuru va deveni consilier prezidențial pentru politică externă. Este vorba de un diplomat de carieră, care a fost ambasador al României în Elveția, Austria, Franța, Germania, dar și reprezentant al României la NATO. 

Totodată, Simona-Livia Maftei preia și ea una dintre funcțiile de consilier prezidențial, ea mai ocupând o funcţie similară şi în mandatul lui Klaus Iohannis.

Pe de altă parte, Ion Oprișor, consilier din mandatul lui Klaus Iohannis, a fost eliberat din funcție la cerere, potrivit aceleiași informări.

Amintim că Ilie Bolojan a mai numit-o, încă din ziua în care a preluat fotoliul de la Cotroceni, pe Luminița Odobescu, fost ministru de Externe, în funcția de consilier prezidențial pentru Afaceri Europene. 

Bolojan: „Problemele externe sunt complexe”

Ilie Bolojan a transmis ulterior și pe pagina sa de Facebook că a numit trei „profesioniști în afaceri externe și securitate națională”.

„Pentru că problemele externe sunt complexe și au un impact major asupra țării noastre, am invitat trei profesioniști să lucrăm împreună pentru România”, a transmis președintele interimar, amintind de semnarea decretelor pentru numirea lui Cristian Diaconescu (care devine și șef al Cancelariei), Bogdan Mazuru și Luminița Odobescu. 

„Pentru a obține rezultate în aceste domenii, este esențial să ai alături profesioniști. Le mulțumesc pentru că au acceptat să-și pună expertiza și experiența în slujba țării noastre în lunile următoare. Împreună cu echipele de la Guvern, Ministerul Afacerilor Externe și celelalte instituții ale statului, lucrăm pentru apărarea intereselor României”, a transmis acesta. 


Informarea Administrației Prezidențiale:

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat vineri, 14 februarie 2025, următoarele decrete:

Decret pentru numirea în funcția de consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională a domnului Cristian Diaconescu.

Din data de 17 februarie 2025, domnul Cristian Diaconescu va prelua și calitatea de coordonator al Cancelariei Președintelui interimar al României;

Totodată, începând cu data de 20 februarie 2025, domnul Bogdan Mazuru va fi numit în funcția de consilier prezidențial pentru politică externă;

Decret pentru numirea în funcția de consilier prezidențial la Cabinetul Președintelui a doamnei Simona-Livia Maftei;

Decret pentru numirea în funcția de consilier de stat la Cabinetul Președintelui a doamnei Bianca-Teodora Firezar;

Decret pentru eliberarea din funcția de consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională a domnului Ion Oprișor, la cerere.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!