- Premierul Ilie Bolojan a ieșit vineri, într-un interviu la Radio România Actualități, cu cel mai dur contraatac de până acum la adresa PSD, partidul care se pregătește să decidă luni dacă îi retrage sau nu sprijinul politic
- Cu un ton mult mai direct decât în ieșirile sale publice anterioare, șeful Guvernului a acuzat social-democrații de „joc dublu”, „fugă de răspundere” și de declanșarea unei crize de care, subliniază el, „România nu are nevoie”
- PSD urmează să se consulte intern luni asupra menținerii sau retragerii susținerii pentru premier, iar Sorin Grindeanu le-a cerut vineri colegilor săi un vot „rațional, nu emoțional”
Răspunzând scenariului tot mai apăsat din PSD, potrivit căruia partidul și-ar putea retrage miniștrii din Guvern pentru a-i forța plecarea, Bolojan a spus limpede că nu are de gând să demisioneze. „Am spus că nu voi demisiona”, a declarat premierul, argumentând că Executivul trebuie să continue să funcționeze, iar schimbarea șefului Guvernului nu ar rezolva problemele reale ale țării.
În același interviu, premierul denunță explicit PSD că a dinamitat coaliția din interior, făcând luni de zile „opoziție din interiorul guvernării”.
„Acest joc mincinos”
Miza intervenției sale nu a fost doar anunțul că rămâne pe poziții, ci mai ales explicația politică pe care a dat-o tentativei PSD de a-l debarca.
Bolojan a susținut că România este deja „în faza unui început de criză”, produsă artificial într-un moment prost, când statul are de corectat deficite mari și de absorbit rapid bani europeni. Premierul a invocat explicit nevoia de a atrage încă 8 miliarde de euro până la sfârșitul lunii august și a avertizat că orice blocaj politic poate costa scump România.
În esență, Bolojan a pus ofensiva PSD pe seama a trei motive. Primul, a spus el, este „fuga de răspundere”. Premierul a afirmat că măsurile nepopulare din ultimele luni au fost convenite „de comun acord” în coaliție, dar că, după adoptarea lor, PSD ar fi încercat să se distanțeze public de costurile politice. „Eu am văzut acest joc dublu, acest joc mincinos, că nu putem să spunem altfel”, a spus Bolojan, întrebat direct dacă se referă la PSD.
Premierul a respins ideea, intens alimentată în ultimele luni în discursul politic, că ar exista resurse nelimitate pe care Guvernul refuză pur și simplu să le distribuie. „Există o cămară, așa, ca să folosesc un termen plastic, plină, în care cel care ține cheile cămării, premierul României, în condițiile de față, nu deschide”, a rezumat el percepția publică întreținută politic, pentru a o contrazice imediat: „alimentele din cămară, proviziile, nu mai sunt prea multe, pentru că le-am consumat anii trecuți”.
Al doilea motiv indicat de premier este unul strict politic. Bolojan a vorbit despre o „politică de tip cinic”, în care „sacrifici, practic, problemele României pe o strategie de partid”. În această logică, el a sugerat că o parte a conducerii PSD și-ar dori „un premier de tip marionetă”, astfel încât „unii să fie cu răspunderea, iar alții să fie cu trasul sforilor prin spate”.
Tot aici, liderul PNL a acuzat PSD că ar prefera un PNL „obedient”, ba chiar a mers mai departe, spunând că un partid ale cărui decizii se iau „în birourile altui partid” riscă să ajungă o simplă „anexă”.
„Am deranjat destul de mult”
Al treilea motiv, poate cel mai plastic formulat, ține de interesele lovite de măsurile sale. Bolojan a spus că, în acest mandat, a „deranjat destul de mult”, pentru că a încercat să limiteze „prăduirea bugetului de stat”, să taie privilegii și să pună „reflectoarele” pe zonele în care se pierd bani publici.
A dat exemple ca EximBank, care a „acordat credite neperformante”, „companii de stat ale căror conduceri huzuresc pe contracte bune”, dar și existența unor conduceri ca cele de la Apele Române, care au pierdut finanțarea barajelor din PNRR.
Șobolanii din cămară...
Folosind una dintre imaginile cele mai puternice din interviu, premierul a comparat bugetul cu o cămară deja golită în mare parte în anii trecuți, dar și roasă din interior, de „șoricei” și „șobolani”.
„Ce am făcut, practic, deși de multe ori cu frâna de mână, am pus reflectoarele pe aceste zone, am căutat să schimb legislații și să corectez lucrurile. Și aceste zone sunt conectate transpolitic și transinstituțional la oameni care au susținut aceste lucruri. Și, foarte plastic, gândiți-vă că în cămara aceea pe care o mai are gospodarul, atunci când deschizi ușa, vezi că ai niște șoricei, niște șobolani, care sunt ca niște rozătoare care îți rod acele alimente. Și, foarte plastic, știți, am aprins becurile. Este cât se poate de clar asta. Nu e rostul meu, dar asta am încercat, să fac lumină acolo și, în mod evident, asta cât se poate de clar a deranjat”, a susținut Ilie Bolojan.
Circ în loc de pâine
Bolojan a insistat că înlocuirea sa nu ar schimba datele de fond. „Dacă aș ști că schimbarea unui om rezolvă problemele țării, n-aș avea niciun fel de rezervă să plec mâine”, a spus premierul. Dar, a adăugat el, orice succesor s-ar lovi de aceeași realitate: deficit mare, spațiu bugetar îngust și promisiuni greu sau imposibil de onorat. De aici și una dintre cele mai tăioase formule ale interviului: după scandalul politic creat, a afirmat prim-ministrul, lumea se va aștepta să i se livreze ceva, însă „pentru că nu se va putea oferi prea multă pâine, se va oferi mult circ”.
De altfel, mesajul central al intervenției a fost tocmai acesta: criza care se conturează nu este, în opinia sa, despre o schimbare de direcție economică sau despre o alternativă de guvernare mai bună, ci despre costuri politice, orgolii și repoziționări.
Premierul a lăsat clar de înțeles că vede tentativa de debarcare ca pe o operațiune de repoziționare a PSD înaintea unei perioade politice dificile, în care partidul vrea să participe la putere, dar să se desprindă de măsurile nepopulare.
În același timp, Bolojan a încercat să nu transforme disputa într-un atac total la adresa tuturor social-democraților. La un moment dat, el a ținut să precizeze că nu aruncă „anateme pe partide” și că se referă la „oameni care induc decizii în partide”, nu la toți aleșii sau executivii PSD.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla luni, după votul anunțat în PSD. Bolojan spune că nu va demisiona, iar PNL a transmis deja că, dacă social-democrații provoacă ruptura, liberalii nu vor mai rămâne într-o coaliție cu PSD.