Masterplanul pentru dezvoltarea zonei din vecinătatea Aeroportului Internațional Oradea a fost publicat de Consiliul Județean Bihor, în cadrul procedurii de transparență decizională. Ilie Bolojan, președintele CJ, spune că au fost eliberate 6 hectare de teren, pe care se dorește dezvoltarea unei „zone economice”. 

Potrivit unui comunicat trimis marți de Consiliul Județean Bihor, acest proiect strategic pentru dezvoltarea zonei adiacente Aeroportului Oradea are ca obiectiv „creșterea economică durabilă și transformarea acesteia într-un centru de afaceri și tranzit”. 

Masterplanul elaborat în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea identifică direcțiile principale de dezvoltare, inclusiv zonele destinate hangarelor, facilităților adiacente terminalului cargo și parcurilor industriale. 

„Acum avem o infrastructură bună în interiorul aeroportului, dar zona de dezvoltare de lângă este foarte valoroasă. Am eliberat șase hectare de teren pe una din cele mai importante axe de ieșire din Oradea și unde, împreună cu Primăria Oradea, am pregătit acest masterplan. Va fi o zonă economică care se va dezvolta în jurul aeroportului, având în vedere că va fi și prima coborâre de pe Drumul Expres Arad – Oradea, înspre Livada”, a detaliat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. 

Instituția amintește, de asemenea, că în 2023 Consiliul Județean Bihor a realizat investiții importante la Aeroportul Oradea, în valoare totală de peste 400 de milioane lei, din fonduri europene, cum ar fi construcția unui nou terminal pentru pasageri, extinderea pistei de decolare/aterizare și realizarea unui sistem de siguranță și securitate la cele mai noi standarde. 

„În plus, este în lucru, în parteneriat cu Primăria Oradea, proiectul trenurilor metropolitane, care vor asigura o legătură rapidă și facilă pentru pasageri până la Aeroport. Tram-train-ul este un mijloc de transport în comun care poate să circule atât pe liniile de tramvai, cât și pe liniile de tren. 13 astfel de vehicule ar urma să fie achiziționate în anii următori. Proiectul are o valoare estimată de 235 de milioane de euro și ar urma să fie finanțat cu fonduri europene, prin Programul Transporturi – Axa 6 – Trenuri Metropolitane”, mai arată CJ Bihor. 

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului Urbanistic-Masterplan pentru „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare, extindere platformă aeronave, Aeroport Oradea” va fi supus votului într-o ședință viitoare a Consiliului Județean Bihor. 

Bihorenii interesați de acest masterplan îl pot studia în detaliu pe site-ul CJ Bihor, la secțiunea Transparență Decizională, precum și mai jos: 

Cei care vor să facă propuneri pe marginea proiectului au un timp scurt la dispoziție, până în 18 februarie. „Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparență decizională se pot depune până la data de 18.02.2024 ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: registratura@cjbihor.ro, prin poştă, pe adresa Consiliul Județean Bihor sau la sediul instituției, la Registratură, la adresa Municipiul Oradea, str. Parcul Traian nr. 5, între orele 8-16”, se arată în comunicat. 

Materialele transmise trebuie să conțină formularea: „Propuneri la Proiectul de hotărâre privind  aprobarea Studiului Urbanistic-Masterplan pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare, extindere platformă aeronave, Aeroport Oradea”. 

CJ Bihor mai precizează că se poate organiza și o dezbatere publică, dacă acest lucru va fi cerut în scris de o asociație sau de o instituție până pe 21 martie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!