Scandal uriaş sâmbătă, la meciul Fed Cup de la Mamaia între Sorana Cîrstea şi englezoaica Johanna Konta. Căpitanul nejucător al României, Ilie Năstase, a fost evacuat din arenă şi a rămas fără acreditare, după ce a înjurat pe toată lumea: sportive, arbitri şi ziarişti. 

"Căpitanul României, Ilie Năstase, a fost scos de pe teren în timpul celui de-al doilea meci al întâlnirii de Fed Cup, România - Marea Britanie, de la Constanţa. Domnului Năstase i s-a cerut să părăsească terenul de către arbitrul ITF Andreas Egli, din cauza comportamentului său nesportiv, după ce a primit două avertismente. Domnul Năstase a fost scos din tribune din cauza comportamentului său nepotrivit. Acreditarea sa a fost anulată şi nu va mai lua parte la această întâlnire. ITF va lansa o investigaţie asupra acestui caz, dar şi cu privire la comentariile anterioare făcute de domnul Năstase în această săptămână", se arată în comunicatul Federaţiei Internaţionale de Tenis, transmis sâmbătă.

Potrivit news.ro, Ilie Năstase s-a enervat când jucătoarea britanică s-a arătat deranjată că suporteri din tribunele de la Mamaia o înjurau. În scurt timp, ea a izbucnit în plâns, iar Năstase i-a reproşat situaţia arbitrului de scaun, pe un ton nepotrivit. Oficialul l-a chemat pe arbitrul principal, elveţianul Andreas Egli, care l-a trimis la vestiare pe fostul tenisman. Năstase l-a înjurat pe Egli, apoi a adresat cuvinte jignitoare şi către Johanna Konta şi căpitanul Marii Britanii, Anne Keothavong, înainte de a părăsi terenul. Potrivit jurnaliştilor englezi, el le-ar fi spus celor două că sunt nişte curve.

Partida a fost reluată după 20-25 de minute. Ilie Năstase a urmărit finalul meciului de la vestiare, apoi a plecat înconjurat de gărzi de corp. La ieşirea de la vestiare a fost aşteptat de jurnaliştii britanici, cu care a intrat în conflict.

El a devenit agresiv în momentul în care a văzut că Eleanor Crooks de la Press Association, care a scris despre afirmaţiile lui la adresa Serenei Williams, îl filma. El a încercat să iasă dintre gărzile de corp şi să se îndrepte către ea. "De ce mă filmezi? De ce? Pentru că eşti urâtă", i-a strigat el.

"Asta este meseria mea de jurnalist, de aceea filmez", a răspuns ziarista. În cele din urmă Năstase a plecat fără alte incidente.

Crooks a declarat agenţiei News.ro că a mai avut un incident cu Năstase în cursul dimineţii de sâmbătă, în jurul orei 11.00, la centrul de presă. "A venit la mine şi mi-a spus: "De ce ai scris asta, eşti o proastă, eşti o proastă!". M-a întrebat de ce cred că afirmaţiile sale sunt rasiste. I-am explicat. M-a făcut proastă de mai multe ori", a declarat Crooks.

Comportamentul lui Năstase n-a rămas nesancţionat de presa engleză. The Guardian a publicat sâmbătă un articol în care susţine că Ilie Năstase provoacă haos la Fed Cup, iar Daily Mail scrie că Năstase devine "nasty". "Shame, set and match (Ruşine, set şi meci). Năstase devine «nasty»: Konta în lacrimi după ce căpitanul echipei României a făcut-o 'f****** b****' şi l-a înjurat pe arbitrul de scaun, provocând haos... la câteva ore după ce a avut o ieşire nervoasă faţă de o jurnalistă în legătură că remarcile sale rasiste despre copilul Serenei", a notat Daily Mail.

Reacţiile violente de sâmbătă ale lui Ilie Năstase vin după ce vineri Federaţia a anunţat că îl va cerceta pe fostul tenisman, după ce acesta a făcut comentarii rasiste la adresa Serenei Williams şi a avut un comportament inadecvat faţă de Anne Keothavong, căpitanul nejucător al Marii Britanii.

Citeşte pe această temă şi articolul: 

Ilie Năstase provoacă un scandal în lumea tenisului: Este anchetat pentru declaraţii sexiste şi rasiste