Iliescu a precizat, marţi, într-o emisiune la Antena 3, că a luat această decizie şi datorită vârstei de 80 de ani şi a precizat că e în dezacord cu decizia luată luni de Comitetul Executiv privind candidaturile în echipă la conducerea partidului.

Iliescu a declarat că e posibil inclusiv să se retragă de la Congres pentru a nu fi parte la o serie de idei pe care le-a catalogat drept "nocive şi periculoase" pentru formaţiunea social-democrată.

Fosţul şef al statului a explicat că, în opinia sa, ideea unor candidaturi în echipe în cadrul PSD este "nocivă şi periculoasă" pentru unitatea partidului.

Ion Iliescu este fondatorul partidului. El a fost şef al statului din 1990 până în 1996, când a pierdut alegerile prezidenţiale, însă a fost ales senator pe listele PDSR de la acea vreme. Îndeplineşte pentru următorii 4 ani funcţia de preşedinte al partidului, pe care o părăseşte în urma realegerii, la finalul anului 2000, în funcţia de şef al statului.