Lucrările pentru construirea celor 19 kilometri ai drumului care va lega Oradea de Autostrada Transilvania (A3) se desfășoară în ritm alert. Gradul de execuție a ajuns aproape la jumătate din volumul proiectat și asumat prin contractul încheiat între Strabag și CNAIR.

„Aproape de 50%”

Dacă anul trecut, în octombrie, când directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a vizitat șantierul împreună cu primarul Oradiei, Florin Birta, și cu Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și fost primar, calitate în care a inițiat acest proiect, stadiul de execuție a lucrării de infrastructură rutieră era de 33%, în prezent a ajuns aproape la jumătate.

„Proiectul este la aproape 50% stadiu fizic de execuție”, a declarat marți, pentru BIHOREANUL, directorul Secției Drumuri Naționale Oradea, inginerul Traian Bulzan.

Pe de altă parte, managerul de proiect din cadrul Strabag, Marius Mitrofan, precizează că avansul lucrărilor este de circa 4% față de graficul din contract.

Spectaculoase sunt câteva structuri aflate în stadii avansate de execuție, cum ar fi un pasaj din zona Căii Sântandreiului peste liniile ferate, un pod peste Crișul Repede și un alt pasaj peste Calea Borșului, cu mențiunea că pe câțiva kilometri ai viitoarei șosele a fost așternut, încă de anul trecut, și un strat de mixtură asfaltică de rezistență.

Parteneriat Primărie - CNAIR

Proiectul drumului de legătură dintre Oradea și Autostrada Transilvania a fost inițiat de Primăria municipiului în urmă cu mai mult de cinci ani, în parteneriat cu CNAIR. El prevede construirea a peste 19,07 kilometri de șosea, din care 16 km cu profil de autostradă și 3 km cu profil de drum expres.

Șoseaua pornește din actuala girație de pe Calea Sântandreiului, unde se lucrează la un pod peste linia ferată, și continuă aproximativ paralel cu calea ferată peste câmpurile dintre oraș și Sântandrei, urmând să traverseze cu un pod drumul de legătură construit în 2018 între Oradea și comună (ce iese în zona Ioșia Nord), iar apoi și Crișul Repede cu un pod spectaculos, cu 8 deschideri.

Drumul continuă către Calea Borșului, pe care o va traversa tot cu un pod, a cărei înălțime este preconizată să fie suficient de înaltă pentru a permite ca pe viitor pe aici să treacă o linie de tramvai către comuna Borș. De acolo, șoseaua se va îndrepta spre Biharia, unde se va conecta cu Autostrada Transilvania.

Zi lumină

Începerea lucrărilor a fost ordonată de CNAIR pe 20 aprilie 2022, iar de la 1 mai Strabag a mobilizat pe șantier chiar și câte 400-500 muncitori și zeci de utilaje, ritmul de lucru fiind „zi lumină”, 7 zile pe săptămână, până la finele anului trecut, pentru ca de aproximativ o jumătate de lună să fie reluat cu intensitate.

Proiectul, a cărui valoare este de 545,91 milioane lei (echivalentul a 110 milioane euro), este cel mai amplu de acest fel aflat în execuție în Bihor. Varianta inițială a fost completată și cu o conexiune la viitorul drum expres Oradea - Arad printr-un nod rutier în spatele Gării Ioșia, care, având în vedere direcțiile de deplasare multiple, va fi cel mai important din regiunea de nord-vest.

Termenul pentru finalizarea lucrărilor este luna decembrie a acestui an.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!