Peste 100 de vehicule blindate care aparţin forţelor NATO au ajuns sâmbătă la Constanţa. Imaginile filmate cu o dronă a Claboo Media arată trenul ce transportă vehiculele la baza militară americană de la Mihail Kogălniceanu, anunţă agenţia de ştiri Mediafax.

Potrivit sursei citate, imaginile au fost surprinse cu drona şi arată trenul care a intrat în ţară prin vama Curtici.

După cum se ştie, la Marea Neagră au loc exerciţii militare NATO, la care participă militari din România, Bulgaria şi Turcia. Exerciţiile navale vor include simulări de atacuri antiaeriene şi antisubmarin, precum şi activităţi de coordonare, potrivit Comandamentului maritim al Alianţei Nord-Atlantice.

Cele şase nave ale grupării NATO Standing Maritime Group-2 (SNMG-2), care desfăşoară exerciţii în Marea Neagră, fac o escală, de vineri până duminică, în Portul Constanţa, mai susţine Mediafax.

Condusă de contra-amiralul Brad Wiliamson, SNMG-2 este una dintre cele patru grupări navale multinaţionale ale Alianţei Nord-Atlantice şi este alcătuită din fregatele HMCS Fredericton - Canada, TCG Turgutreis - Turcia, ITS Aliseo - Italia şi Regina Maria - România, crucişătorul american USS Vicksburg - nava comandant şi nava auxiliară FGS Spessart din Germania.