Imagini incredibile, filmate într-o instituție publică din România! Un director din cadrul Gărzii Forestiere București, Mirel Idorași, a fost scos în cătușe din sediul instituției, după o intervenție a Poliției Române, declanșată la apelul superiorului său direct.

Informația a fost făcută publică marți pe pagina de Facebook a Rise Project. Conform sursei citate, șeful Gărzii Forestiere București, Laurențiu Heraru, a sunat la 112 după ce Idorași ar fi sustras cheile de la mai multe birouri, inclusiv de la biroul inspectorului-șef și de la un dulap în care sunt păstrate ciocanele silvice.

Inspectorul general al Gărzii Forestiere Naționale, George Gârbacea, le-a confirmat jurnaliștilor incidentul și intervenția polițiștilor. „Domnul Idorași nu înțelege să respecte regulile instituției. A sustras azi dimineață cheile de la biroul inspectorului-șef și cheile de la dulapul cu ciocanele silvice. În acel moment, inspectorul-șef Heraru a chemat poliția”, a declarat acesta, potrivit Rise Project.

Conducerea instituției susține că situația de la Garda Forestieră București este deja în atenția Ministerului Mediului, care a trimis o comisie de disciplină pentru a verifica activitatea. În paralel, mai mulți angajați, inclusiv Idorași, s-au acuzat reciproc și au depus plângeri privind posibile fapte ilegale.

„Nu e nimeni părtinitor, comisia verifică tot”, a mai spus Gârbacea, referindu-se la ancheta internă aflată în desfășurare.

Cazul vine după ce, zilele trecute, ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că i-au fost retrase atribuțiile lui Mirel Idorași și că a fost sesizată Direcția Națională Anticorupție, în legătură cu suspiciuni de abuz în serviciu.

Subiectul a fost adus în atenția publică și de o serie de articole publicate săptămâna trecută de Reporter de Iași, în care Idorași apare în imagini video surprinse în timpul unor discuții tensionate cu unii colegi, dar și în înregistrări audio în care angajații instituției își aduc acuzații reciproce privind controale desfășurate anterior.

Ulterior, editorul coordonator al publicației, Gabriel Gachi, a reclamat că ar fi fost amenințat de Mirel Idorași după apariția materialelor de presă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!