Atunci când este frig te gândeşti cum să găseşti haine cât mai călduroase, care să te ţină departe de vânt, ploaie sau zăpadă. Şi chiar dacă în primă instanţă îţi vine să iei din dulap tot ce îţi apare în cale, îţi propunem câteva idei care să te ajute să fii, nu doar practică, ci şi cool:

1. În primul rând, procură-ţi un pulover-rochiţă, din caşmir sau lână fină. Completează-ţi ţinuta cu o pereche de ciorapi opaci şi o pereche de cizme călduroase. Le poţi încerca pe cele de la brandul UGG, care sunt extrem de călduroase şi pentru că au lână în interior nici nu îţi vor transpira picioarele. Trebuie să ştii că provoacă dependenţă şi îţi va fi greu să te desparţi de ele pentru că sunt extrem de confortabile. Sunt uşor de asortat, astfel că pot fi folosite în combinaţie cu jeanşi sau colanţi. Pe cap poţi folosi o căciulă pe care o poţi accesoriza cu o broşă cu fundă, mai ales că se poartă în acest sezon şi iţi va oferi un aer şic.

2. Pentru zilele cu ploaie sau ninsoare, este bine să îţi procuri o haină dintr-un material impermeabil, eventual cu glugă, într-o culoare aprinsă şi cu siguranţă vei atrage privirile celor din jur. Adaugă accesorii precum un clutch sau o geantă cu lanţuri metalice şi cizme cu tocuri.

3. Mizează pe tonuri neutre de bej, nisipiu, camel, cogniac, mai ales că flatează pe oricine. Poţi opta pentru o helancă şi o fustă din piele, apoi un cardigan pe deasupra pe care îl poţi strânge în talie cu un cordon. Adaugă un colier supradimensionat, cercei metalici, iar la mână poţi să alegi unul dintre produsele Tissot. Un ceas cu curea metalică sau din piele va fi tot timpul o alegere inspirată pentru o ţinută elegantă.

4. Pentru a-ţi acoperi gâtul foloseşte o eşarfă sau un fular din caşmir, iar dacă este foarte frig poţi alege modele de tip guler din blană ecologică pentru un plus de rafinament.

5. Pe cap poţi purta o căciulă într-o culoare veselă sau dacă eşti genul care nu foloseşte, optează pentru cordeluţe cu aspect futurist sau chiar dramatic. Pentru a împodobi zona capului nu ezita să foloseşti eşarfe pe care să le înnozi în formă de fundă sau agrafe cu pietre sau perle de diferite dimensiuni.

6. Chiar dacă este frig nu trebuie să renunţi să porţi geantă la fiecare ţinută. În funcţie de momentul zilei şi evenimentul la care participi poţi alege între modele cu blăniţă, cele cu textură embosată, cu mâner structurat, lanţuri groase, cu forme geometrice, dar şi variante mini cu carcasa dură sau de dimensiuni XXL.

(Advertorial)