IMM-urile românești pot accesa granturi între 2.000 și 200.000 euro pentru a face față crizei declanșate de pandemia de COVID-19.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri suma de un miliard de euro pusă la bătaie din fonduri europene prin Programul Operațional Competitivitate în baza OUG 130 din 2020 ar putea ajuta circa 100.000 de companii.

„Un miliard de euro intră direct în economie, prin IMM-uri care vor primi o injecție directă de capital de lucru și fonduri pentru extinderea sau realizarea de capacități de producție. Banii trebuie să ajungă la firme până la sfârșitul acestui an”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Concret, companiile pot accesa microgranturi în valoare de 2.000 de euro achiziția de materii prime, utilaje sau mărfuri, plata unor datorii față de furnizori sau stat ori altele.

Un alt ajutor acordat firmelor îl constituie granturile destinate capitalului de lucru în valoare de până la 150.000 euro destinate IMM-urilor a căror activitate a fost interzisă sau redusă prin ordonanțele militare pe durata stării de urgență sau ulterior a stării de alertă.

Valoarea ajutorului din fonduri europene se va reprezenta 15% din cifra de afaceri a firmei în anul 2019 dar nu mai puțin de 2.000 euro și nu mai mult de 150.000 euro.

Granturile pentru investiții, între 50.000 euro și 200.000 euro, se acordă pe bază de proiect pentru extinderea sau modernizarea capacităților de producție ori prestări servicii,

Platforma online deschisă pe site-ul MEEMA este deja funcțională la adresa http://granturi.imm.gov.ro iar ghidul pentru preînregistrarea firmelor poate fi accesat la adresa https://rb.gy/0mqljp.